15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:26
No menu items!

Comisia juridică a Senatului discută cererea de arestare a lui Marius Isăilă. Decizia a fost amânată UPDATE

spot_img

Marius Ovidiu Isaila_SZ

  • UPDATE

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc, a declarat, marţi, că decizia în cazul solicitării de încuviinţare a arestării preventive a senatorului PSD Marius Isăilă a fost amânată prin decizia majorităţii membrilor prezenţi, deoarece parlamentarul nu s-a prezentat la audieri.

Cătălin Boboc a precizat că, în această situaţie, o nouă discuţie asupra solicitării DNA privind încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD mai poate avea loc abia după alegerile europarlamentare, respectiv pe 28 mai.

Senatorul PSD Marius Isăilă era aşteptat marţi la audieri, pentru a-şi exprima un punct de vedere asupra solicitării de încuviinţare a arestării preventive. Acesta a fost prezent marţi dimineaţă în Senat, la şedinţa Comisiei de buget-finanţe.

Comisia juridică din Senat discută, marți după-amiază, solicitarea de arestare preventivă a senatorului PSD Marius Isăilă, cerută de DNA. La audieri este aşteptat şi senatorul, alături de avocatul său.

Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a declarat că cere ca decizia asupra solicitării de arestare preventivă făcută de DNA în cazul lui Isăilă să fie luată marţi, la finalul şedinţei dedicată acestui subiect. Boboc a precizat că senatorul PSD este aşteptat să ia parte la discuţii pentru a-şi prezenta un punct de vedere.

La şedinţa Comisiei juridice sunt prezenţi senatorii PSD Ioan Chelaru, Șerban Nicolae, Ovidiu Donţu, Elena Federovici, senatorul PDL Mărinică Dincă, senatorul PNL Sebastian Grapa şi senatorul UDMR Pataki Csaba.

După ședința de marți, Comisia juridică din Senat urmează să propună plenului o rezoluţie pentru încuviinţarea arestării preventive sau pentru respingerea solicitării formulate de DNA.

R.D.