Comisia audiovizualului în război electoral

Pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) tensiunile campaniei electorale au început. Dezbateri aprinse miercuri la şedinţa CNA, pe marginea adoptării deciziei privind principiile şi regulile după care se va desfăşura în media campania electorală pentru  Parlamentul României.

Cele mai animate polemici au fost iscate de articolele referitoare la  tipul de emisiuni pe care pot sau nu să le realizeze radiodifuzorii  în perioada alegerilor generale şi la marcarea ca atare a acestora.

Ghici cine vine la televizor?

Narcisa Iorga, membru CNA, a insistat ca radiodifuzorii să fie obligaţi să precizeze calitatea în care se exprimă persoanele invitate la emisiuni, cum ar fi cea de candidat, susţinător sau reprezentant al candidatului ori al unui competitor electoral, jurnalist, analist sau consultant politic. Ea a spus că de nenumărate ori s-a întâmplat ca persoane precum Cosmin Guşă. Vlad Nistor sau Bogdan Teodorescu despre care se ştia că sunt reprezentanţi ai societăţii civile sau analişti independenţi s-au dovedit a fi apoi consilieri ai unor candidaţi sau chiar candidaţi ai unor partide. Deşi, în principiu, de acord cu această propunere, Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a catalogat drept “ţintă ambiţioasă” această prevedere a cărei aplicabilitate mizează mai mult pe buna-credinţă a invitaţilor de a-şi devoala identitatea publică decât pe altceva.

Cu toate că nu trebuiau decât să voteze proiectul de decizie pe care il aveau în faţă, membrii CNA s-au lansat în polemici legate de  cum ar fi mai bine să se numească emisiunile dedicate campaniei electorale: să se cheme de promovare electorală sau de dezbatere electorală? Decorul în care aceste emisiuni vor fi realizate a fost şi el subiect de scandal şi împunsături. Narcisa Iorga ar fi dorit ca el să se schimbe de la o emisiune de dezbatere obişnuită a unui post la o emisiune de dezbatere electorală, la fel şi moderatorul pentru a nu induce în eroare electoratul.

Norme de funcţionare pentru telespectatori

Cristina Trepcea, un alt membru al CNA, a remarcat că discuţia despre decor pare a porni de la principiul că publicul românesc este unul redus mintal şi că nu li se poate impune posturilor ce moderatori să folosească în cadrul unei dezbateri electorale sau a alteia. Până la urmă s-a decis ca emisiunile electorale să fie marcate ca atare la început, respectiv “emisiune de promovare electorală” sau “emisiune de dezbatere electorală”, după caz. Totodată obligarea la  un anumit decor a căzut la vot ca şi cea de impunere a unui alt moderator decât cel folosit de post în mod obişnuit la emisiunile de dezbateri.

Articolele 14, 15 şi 16 din proiectul de decizie, cele referitoare la interdicţiile pe care le au radiodifuzorii cu 48, respectiv 24 de ore, înainte de ziua votării au primit precizări în plus. Astfel, la propunerea Narcisei Iorga, la art. 14 în loc de “cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje, televoturi sau anchete făcute pe stradă” s-a optat pentru “începând cu 48 de ore înainte de ziua votării şi până la încheierea procesului de votare…”, pentru că, s-a argumentat “să nu existe loc de interpretare”.

“Decizia a trecut în ansamblu”, a conchis Răsvan Popescu, la finalul şedinţei la care au fost prezenţi iniţial nouă membri. Unul  dintre aceştia, Mihai Mălaimare, a abandonat lucrările şi votul imediat după prânz fiind taxat de colega sa Narcisa Iorga care a remarcat că “s-a tirat”.

Întrebat de redactorul Sursa zilei după închiderea şedinţei cât de rapidă va fi reacţia CNA în cazul nerespectării de către difuzori a deciziei adoptate astăzi, Răsvan Popescu s-a mărginit să declare că norma îşi va produce efectele imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.

La rândul său, Gelu Trandafir a afirmat pentru Ştirea zilei că este încrezător în respectarea prevederilor deciziei care ar urma să pună ordine în spaţiul audiovizual deja acaparat de polemicile electorale. Cât priveşte măsurile care ar putea fi luate vizavi de faptul că dezbaterile legate de campania electorală au încins demult antenele televiziunilor aflate de o parte şi de alta a spectrului politic fără ca vreo regulă să fie respectată, Gelu Trandafir a spus că “CNA este în urmă cu luarea unei poziţii legate de sesizările CSM sau CCR din luna august”, făcând precizarea că aceste întârzieri ţin de blocarea la vot a acestora

Forma finală a deciziei adoptate de  CNA va fi afişată joi pe pagina de internet a instituţiei.(Dana Şerb)

 

 

 

 

NICIUN COMENTARIU