Cod Galben de furtuni pentru mai multe zone de țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare de Cod Galben de furtuni valabilă de duminică, de la ora 14, până luni, la ora 6, în mai multe zone din ţară.

În intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, mai ales în seara zilei de duminică şi în primele ore ale nopţii, dar pe spaţii mai restrânse.

Pe parcursul zilei de duminică, 3 iulie, local în Câmpia Română disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Olimpia Diaconiuc

NICIUN COMENTARIU