Cod galben de ceață în șapte județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni seară, două avertizări nowcasting de Cod galben de ceaţă valabile pentru şapte judeţe.

Conform ANM, între orele 20.00 şi 02.00 în zonele joase din judeţele Sibiu (inclusiv municipiul Sibiu), Harghita (inclusiv municipiul Miercurea Ciuc), Mureş (inclusiv municipiul Târgu-Mureş) şi Braşov se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Între orele 19:00 şi 23:00, pe arii extinse în judeţele Dolj şi Olt (inclusiv municipiile Craiova şi Slatina) şi jumătatea sudică a judeţului Vâlcea se va semnala, de asemenea, ceaţă care determină vizibilitate scăzută pe arii extinse sub 200 m şi izolat sub 50 m. Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum şase ore.

D.M.

NICIUN COMENTARIU