12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 3:00
No menu items!

CNADNR cumpără cu 100.000 de euro costume pentru taxatori

spot_img

Peste 1.000 de angajați ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România își schimbă garderoba de serviciu

CNADNR_taxatori

Compania Națională de Austostrăzi și Drumuri Naționale din România plătește aproximativ 450.000 de lei pentru a cumpăra 1.088 de costume, pentru angajații care își desfașoară activitatea în Agențiile de Control și Încasare (ACI) din punctele de trecere a frontierei și din punctele de trecere a  podurilor peste Dunăre la Fetești.

Potrivit unui anunț de licitație, oficialii CNADNR cumpără de la societatea Artim București, printr-un contract acord-cadru, o ținută vestimentară pentru vară și una pentru iarnă. În caietul de sarcini este precizat că CNADNR achiziționează 250 de costume de bărbați pentru iarnă-vară. De asemenea, Artim București furnizează 560 de costume femei pentru iarnă-vară. Costumele de bărbați sunt compuse dintr-un sacou și două perechi de pantaloni. Angajatele CNADNR primesc taioare și câte o pereche de pantaloni și o fustă.

Tot anul acesta, Compania de Autostrăzi a cumpărat de la firma C&A Company bocanci, costume-salopete, veste reflectorizante, căciuli îmblănite, șepci și mănuși îmblănite. La începutul lui 2014, CNADNR a plătit 188.000 de lei pentru achiziția de bocanci și aproximativ 200.000 de lei pe costume de salopetă. În vară, Compania Națională de Autostrăzi a achiziționat șepci de 26.000 de lei și veste reflectorizante în valoare de 50.000 de lei. În această lună, muncitorii CNADNR primesc mănuși și căciuli îmblănite cumpărate cu aproximativ 55.000 de lei.

Ș. Etveș