11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:46
No menu items!

CNA va sancționa OTV că a continuat campania electorală şi în ziua votării

spot_img

CNA va sancționa OTV că a continuat campania electorală şi în ziua votării

Deși este interzis de legislaţia audiovizualului, OTV a continuat campania electorală şi în ziua votării. Același lucru s-a întâmplat şi la alte posturi TV, constatându-se abateri de la prevederile legislaţiei în vigoare. Însă membri CAN spun că toate abaterile vor fi sancţionate în următoarea şedinţă a Consiliului.

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a monitorizat posturile de radio şi de televiziune şi după încheierea campaniei electorale în audiovizual, inclusiv în ziua votării, urmând să analizeze sesizările primite astăzi (duminică, n.r.) – de la mai mulţi competitori electorali şi de la telespectatori – şi să sancţioneze eventualele abateri de la respectarea prevederilor legale”, se spune într-un comunicat al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Comunicatul este semnat de preşedinte CNA, Răsvan Popescu.

Conform monitorizării direcţiei de specialitate a CNA, „postul OTV (al cărui principal acţionar este Dan Diaconescu, care este şi candidat pentru un mandat de deputat în Colegiul 6 Târgu-Jiu, n.r.) nu a respectat dispoziţiile Deciziei nr. 738 din 1 noiembrie 2012 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale şi a continuat campania electorală şi în ziua votării”.

De asemenea, potrivit CNA, au fost constatate unele abateri de la prevederile legislaţiei în vigoare şi la alte posturi de televiziune.

„În acest context, CNA recomandă radiodifuzorilor să evite, în emisiunile difuzate până la închiderea urnelor, ca prin comentariile făcute de invitaţi să influenţeze opiniile telespectatorilor care nu şi-au exprimat opţiunea de vot. Consiliul reaminteşte radiodifuzorilor că  până la închiderea urnelor (ora 21.00) sunt interzise invitarea candidaţilor şi reprezentanţilor competitorilor electorali, comentarii legate de desfăşurarea campaniei sau cele privind candidaţii şi competitorii electorali, ori difuzarea de sondaje realizate la ieşirea de la urne” , se mai spune în comunicat.

„Consiliul va monitoriza posturile de radio şi de televiziune până la închiderea urnelor, iar la următoarea şedinţă publică a CNA vor fi analizate rapoartele de monitorizare şi se vor lua măsurile sancţionatorii prevăzute de legislaţia audiovizualului”, se mai spune în comunicatul CNA.

Campania electorală la posturile de radio şi de televiziune a început în 9 noiembrie 2012, ora 0.00, şi s-a încheiat în 8 decembrie 2012, ora 7.00, potrivit Deciziei CNA nr. 738 din 1 noiembrie 2012. O.D.