27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 17:37
No menu items!

Cluburile de fotbal din Franța intră în grevă din cauza taxei de 75% pentru veniturile de peste 1 mil. €

spot_img

 Zlatan

Reprezentanții cluburilor de fotbal profesioniste din Franța au anunțat că vor anula toate meciurile programate în etapa din ultimul week-end al lunii noiembrie, pentru a protesta la adresa ”super-taxei” impuse de guvernul socialist de la Paris, care impozitează cu 75% veniturile anuale de peste 1 milion de euro.

Taxa se aplică veniturilor care depășesc 1 milion de euro și are o valoare mai mult simbolică decât practică pentru economie , fiind susținută însă de populație.

După ce proiectul inițial a fost respins de Justiție, socialiștii au refăcut proiectul și au trecut povara pe umerii angajatorilor.

Cluburile afirmă că deja se află în criză și că vor devein necompetitivi la nivel european. Jean-Pierre Louvel, președintele Uniunii Cluburilor Profesioniste de Fotbal, a anunțat că etapa programată între 29 noiembrie și 2 decembrie nu se va juca.

Estimările arată că noua taxă va mări taxele cluburilor de primă ligă cu 44 milioane de euro pentru cei doi ani în care va fi aplicată.

Cel mai afectat club va fi Paris Saint-Germain, care are 21 de angajați cu contracte de peste 1 mil. € anual. Salariul net al atacantului Zlatan Ibrahimovici (foto) este de aproximativ 14 milioane de euro.

SZ