Cioacă află miercuri dacă va fi condamnat pentru uciderea Elodiei

Decizia finală va fi luată de magistrații Curții de Apel Pitești

Cioaca_SZ-500x317

Poliţistul Cristian Cioacă ar urma să afle, miercuri, dacă va fi condamnat sau achitat pentru uciderea soției sale – avocata Elodia Ghinescu, dispărută în august 2007. Decizia care ar urma să fie luată de magistrații Curții de Apel Pitești este definitivă.

Pe 4 iunie, magistrații Curții de Apel Pitești au amânat, a treia oară, pronunțarea sentinței în dosarul de omor al lui Cristian Cioacă, polițistul condamnat de instanța de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu. Noul termen a fost stabilit pe data de 18 iunie, după ce instanța amânase deja de două ori pronunțarea în această cauză, mai întâi pe 20 mai, când s-a încheiat cercetarea judecătorească în cauză, iar apoi pe 27 mai.

Procurorii au cerut pentru Cristian Cioacă pedeapsa maximă, de 25 de ani de detenţie, avocata familiei Ghinescu a cerut schimbarea încadrării juridice din “omor” în “omor calificat prin cruzimi cu premeditare şi de interes material”, în timp ce instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice din “omor” în “lovituri cauzatoare de moarte” în cazul poliţistului.

Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General, pe 30 ianuarie 2013, sub acuzaţiile de omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

D.M.

NICIUN COMENTARIU