15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:24
No menu items!

Cine este presupusul intermediar în scandalul Băsescu – Bercea

spot_img

Fost președinte al PDL Drăgănești-Olt, Marian Căpățînă era văzut drept unul dintre apropiații Elenei Udrea

capatana-olt

Marian Căpățînă este cel care ar fi intermediat presupusa mită între familia interlopului Bercea Mondial și fratele președintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, a declarat – potrivit unor surse judiciare, citate de Antena 3 – în fața procurorilor DNA, Marius Constantin, ginerele lui Bercea.

Fost președinte al filialei din Drăgănești Olt a PDL, Marian Căpățînă a încercat, în 2012, să obțină un fotoliu de senator în Parlamentul României pe listele ARD. S-a bucurat atunci de susținerea liderilor democrat-liberali de la Centru, fiind văzut drept un apropiat al Elenei Udrea.

Afaceri cu Stelică „Faliment” Barna, omul Elenei Udrea de la Garda Financiară

Căpățînă a intrat în politică în 2009, mai exact în PDL, cu argumentul: „Am fost şi sunt fan convins al lui Traian Băsescu„. De altfel, sediul PDL Drăgănești – Olt funcționa, în 2012, în restaurantul lui Căpățînă, iar în curtea acestuia se ridicase un hotel destinat membrilor NATO care ar fi activat în preajma scutului antirachetă de la Deveselu, după cum explica chiar Marian Căpățînă.

În același an, firma lui Căpățînă, Exprotur Trading SRL a încheiat primul contract cu statul – mai exact cu Oil Terminal (societate la care statul este acționar majoritar). Exprotur Trading SRL – o firmă cu un singur angajat și care avea ca obiect de activitate hoteluri şi alte facilităţi de cazare – a intermediat, practic, vâzarea de pompe între Aversa – pe atunci, o societate de stat funcțională și Oil Terminal.

Iar afacerile cu statul nu s-au oprit aici, firma lui Căpățînă (Expotur Trading) derulând apoi contracte silimare cu complexurile energetice Turceni și Rovinari, dar și cu Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit presei, cu sprijinul lui Stelică Constantan Barna (considerat „omul” Elenei Udrea de la Garda Financiară București și supranumit „Faliment” din cauza falimentării Aversa), Marian Căpățînă a încercat să preia Aversa, imediat ce ANAF, condus la acea dată de Sorin Blejnar, i-a cerut falimentul. Pentru asta, Marian Căpățînă își înființase chiar o firmă cu o denumire similară societății de stat – SC Aversa Production & Co SRL. Preluarea a eșuat însă.

Pe lângă firmele pe care le controla, în 2012, Marian Căpățînă deținea, potrivit presei, și funcția de administrator la Uzina Termoelectrică Midia SA Năvodari, companie deținută, la acea dată, tot de stat.

Ce avere avea candidatul ARD Marian Căpățînă în 2012

Potrivit declarației de avere depusă în 2012, odată cu candidatura la fotoliul de senator, Marian Căpățînă deținea un teren intravilan și o casă în Draganești -Olt, un BMW și un Duster fabricate în 2011, patru autoturisme Logan și 100.000 lei. Capațînă era unul dintre puținii candidați care declara venituri anuale mai consistente – 400.000 lei încasați ca inginer la Exprotur Trading și Eurogrup Almar, plus 100.000 lei din chirii. Soția acestuia, Oana Căpățînă, soprană la Opera Oleg Danovski din Constanţa, obținuse, potrivit aceleiași declarații, un venit anual de 10.000 lei.

Și Oana Căpățînă a cochetat cu politica. În 2012 – anul în care Marian Căpățînă a candidat la fotoliul de senator – soția acestuia a candidat și ea la fotoliul de primar al orașului Drăgănești – Olt.  Tot pe listele PDL.

Raluca Dan