Cinci din cei opt militari decedați în accidentul aviatic de la Sibiu vor fi duși la Câmpia Turzii

Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar

 elicopter puma_socat

Cinci din cei opt militari decedați vineri în accidentul aviatic din județul Sibiu vor fi transportați, duminică, cu un avion militar la unitatea din Câmpia Turzii, alți trei urmând să fie duși în localitățile de unde proveneau, în județele Argeș, Alba și Olt, potrivit reprezentanților Ministerului Apărării Naționale.

Sicriele cu trupurile celor opt militari decedați vor fi aduse duminică pe platoul Academiei Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu unde urmează să aibă loc un ceremonial la care va fi prezent președintele ales, Klaus Iohannis, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, comandantul unității militare de la Câmpia Turzii, oficialități locale.

Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10,40, pe raza localității Mălâncrav, județul Sibiu.

NICIUN COMENTARIU