CIA a cumpărat cu “bani fantomă” influenţa SUA în Afganistan

CIA i-a plătit în secret zeci de milioane de dolari lui Hamid Karzai

CIA i-a plătit în secret zeci de milioane de dolari lui Hamid Karzai

CIA a livrat în secret, în valize sau rucsacuri, zeci de milioane de dolari, în numerar, preşedintelui afgan Hamid Karzai, timp de peste un deceniu, scrie cotidianul The New York Times în ediţia de luni.

“Se numeau <<bani fantomă>>”, a declarat Khalil Roman, un adjunct al directorului cabinetului lui Karzai în perioada 2002-2005. “Veneau în secret şi plecau în secret”, a subliniat el.

Plătiţi în schimbul asigurării unei influenţe în ţară, aceşti bani ar fi contribuit la amplificarea corupţiei în Afganistan, potrivit unor foşti şi actuali oficiali citaţi de cotidianul newyorkez.”Cea mai mare sursă de corupţie în Afganistan erau SUA”, a declarat pentru The New York Times un oficial american sub protecţia anonimatului.

Potrivit The New York Times nu exista vreun control asupra sumelor plătite în acest mod de către CIA, care ajungeau la lideri de gherilă sau politicieni – dintre care unii aveau legături cu traficul de droguri sau cu talibanii – cu scopul de a spori influenţa americană.Iranul a efectuat, de asemenea, plăţi în numerar similare către unul dintre consilierii apropiaţi ai lui Hamid Karzai, aşa cum a recunoscut preşedintele afgan în 2010, aminteşte cotidianul. Însă Teheranul a încetat aceste plăţi, în timp ce cele din partea CIA continuau, mai scrie publicaţia.

După ce a oferit Afganistanului zeci de miliarde de dolari, comunitatea internaţională a promis, în iulie 2012, să îi furnizeze suma suplimentară de 16 miliarde de dolari până în 2015, pentru a ajuta ţara să depăşească etapa retragerii forţelor NATO, însă a prevăzut condiţii stricte pentru acordarea acestui ajutor.

C.I.

NICIUN COMENTARIU