Chevron anunță reluarea lucrărilor la Pungești. Reîncep protestele

 Pungesti

Compania americană Chevron a anunţat duminică dimineaţă că şi-a reluat operaţiunile de explorare din perimetrul Siliştea, comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, după ce sâmbătă lucrările au fost sistate pe fondul violențelor între protestatari şi jandarmi.
Localnicii din Pungești au început să se adune pentru o nouă rundă de proteste faţă de explorarea gazelor de şist. În zonă, se află în continuare forțe ale jandarmilor.

Pe parcursul nopţii, drumul care face legătura dintre Vaslui şi Pungeşti a fost blocat, iar maşinile au putut trece doar în urma controalelor efectuate de jandarmi.

Mai mulţi protestatari au fost audiaţi de poliţişti, în urma incidentelor. Sâmbătă, protestatarii au rupt o parte din gardurile care împrejmuiesc perimetrul concesionat de companie și au început să arunce cu pietre spre grupul de jandarmi.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vaslui a anunțat că un grup de persoane a distrus gardul împrejmuitor aparţinînd unei societăţii private şi a avut un comportament violent asupra forţelor de ordine. La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui au fost audiate 22 de persoane .

V.B.

 

NICIUN COMENTARIU