CFR pierde anual zeci de milioane de euro din mersul „cu nașul”

conductor tren

conductor tren

CFR pierde anual între 30 şi 40 de milioane de lei din cauza călătorilor „blatiști”. Peste 15% dintre clienţi călătoresc fără bilet, a declarat Ştefan Roşeanu, director general CFR Călători, într-un interviu acordat Gândul.

În 2011, CFR Călători a avut peste 53,4 milioane de clienţi, iar peste 1,3 milioane de călători nu şi-au cumpărat bilet, preferând să meargă „cu nașul”.  “Noi estimăm că undeva între 15 şi 20% din numărul actual de călători aleg să meargă cu naşul, ceea ce înseamnă undeva între şapte şi zece milioane de călători care nu plătesc bilet. Sunt venituri, dacă faceţi o socoteală, probabil între 30-40 de milioane de lei pe care CFR Călători le pierde anual”, a precizat Roşeanu. Pentru stopa fenomenul, reprezentanţii CFR Călători vor intensifica controalele în trenuri, în special asupra conductorilor de tren.

FOTO monitoruldevalcea.ro

NICIUN COMENTARIU