14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:11
No menu items!

CFR, „Regina fierului vechi” din România

spot_img

 Compania națională de căi ferate a vândut 13.000 de tone de fier provenit din șine și ale active

cfr_locomotiva 

Nici nu s-a uscat cerneala pe memorandul care prevede închiderea a 40% din liniile de cale ferată că oficialii companiei CFR SA au început să vândă deja șinele uzate la fier vechi.

Compania CFR SA a vândut, la sfârşitul săptămânii trecute, 13.122 tone de fier vechi, în valoare totală de 13,7 milioane de lei, în cadrul celor două licitaţii publice organizate la Bursa Română de Mărfuri (BRM).

CNCF CFR SA a organizat, în zilele de 2 şi 3 iulie 2014, două licitaţii publice la (BRM) pentru vânzarea a 33.523,46 tone de fier vechi (12 loturi), la un preţ de pornire de 335 USD/tonă. Din cele 12 loturi programate, au fost adjudecate 3 loturi, în cantitate totală de 13.122 tone de fier vechi. Pentru cele 20.401,46 tone nevalorificate (9 loturi), CFR SA va relua procedura de licitaţie

Comunicat de presă

Contractele de vânzare-cumpărare vor fi semnate până cel târziu 30 iulie2014, respectiv 31 iulie 2014, iar data limită de efectuare a plăţii este 9 august 2014, respectiv 10 august 2014.

Cele 13.122 tone de fier vechi, valorificate de compania noastră la BRM, sunt materialele feroase recuperate după reabilitarea, repararea şi întreţinerea infrastructurii feroviare. Banii obţinuţi contribuie la creşterea veniturilor proprii şi vor fi redirecţionaţi pentru alte lucrări de reparaţii şi întreţinere a infrastructurii feroviare

Macarie Moldovan
director general CFR SA

Ștefan Etveș