13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 0:56
No menu items!

CExN al PSD va vota noul cabinet Cioloș, dar va discuta pe fiecare proiect în parte

spot_img

PSD ar urma să voteze Cabinetul Cioloş, dar va discuta pe fiecare proiect în parte, conform propunerii pe care conducerea PSD o va prezenta în şedinţa Comitetului Executiv Naţional.

PSD nu își asumă toată guvernarea, ci va discuta pentru fiecare proiect în parte. Propunerea în acest sens ar urma să fie prezentată de Liviu Dragnea în cadrul şedinţei CExN, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului. Reuniunea a început exact la ora 14.00, ora la care Dacian Cioloș își prezenta, tot la Parlament, lista noilor miniștri.

Lista noului Cabinet şi programul de guvernare ar urma să fie înaintate luni conducerii Parlamentului, pentru ca apoi să înceapă audierea candidaţilor pentru portofoliile ministeriale în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Potrivit acestui calendar, audierile ar urma să fie finalizate marţi, când ar putea avea loc şi votul de învestire.

Parlamentul votează Guvernul cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Astfel, pentru a fi învestit, noul Guvern are nevoie de voturile favorabile a 274 de parlamentari, în total fiind 547 de senatori şi deputaţi.

În actuala configuraţie a Parlamentului, PSD are 197 de senatori şi deputaţi, PNL – 176, UNPR – 64, ALDE – 37, UDMR – 25, PND – 12, grupul minorităţilor naţionale – 17, alţi 14 deputaţi şi 5 senatori fiind neafiliaţi.

Dacian Cioloș le-a spus membrilor CExN al PSD să vadă acest guvern tehnocrat ca o platformă de comunicare, pentru că intenția lui nu este „să radă tot”, că mențină ce era bun în guvernarea Ponta.

Vă rog să vedeți Guvernul acesta nu așa cum am înțeles că unii au interpretat — ‘Deci lor nu le pasă de noi, de Parlament, pentru că sunt învestiți și or să se ducă să discute cu societatea civilă’. Vă propun să folosiți acest Guvern tehnocrat de un an de zile ca un mijloc, ca o platformă de comunicare între societatea civilă și clasa politică.Vreau să vă spun că nu este intenția mea de a veni pentru a rade tot și de a pune altceva în loc. Cred că astfel de momente ar trebui schimbate cu o abordare guvernamentală rațională, eficientă în actul de guvernare. Cam asta aș vrea să fac acolo. Deci, ceea ce a fost bun o să continuăm, dar ceea ce va trebui adaptat pentru mai multă eficiență în viitor, o să schimbăm. Însă acolo unde o să schimbăm, înainte să facem asta o să venim în fața grupurilor parlamentare pentru a avea discuții.

Dacian Cioloș