11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:04
No menu items!

Cehia: Un bărbat a jefuit o bancă, a plătit o datorie, iar apoi s-a predat

spot_img

politie cehia

Un bărbat din Cehia a jefuit o bancă, a mers şi a achitat o datorie personală, iar apoi s-a predat la poliţie, fiind cercetat în libertate, deoarece poliţia consideră că acesta s-a comportat ireproşabil, potrivit AFP.

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, a pătruns într-o bancă din oraşul Praga, a amenințat angajaţii cu un pistol şi a reușit să fure zeci de mii de coroane cehe (câteva sute de euro), a declarat purtătorul de cuvânt al poliției cehe, Tomas Hulan.

După zece minute, bărbatul a sunat la numărul de urgenţă, a recunoscut jaful şi a promis că se va preda peste câteva ore. Înainte de a se prezenta la poliție, hoțul și-a plătit o datorie pe care nu a avut de unde să o înapoieze.

„S-a comportat ireproşabil. Astfel, va rămâne în libertate pe durata anchetei. Bărbatul riscă între doi şi zece ani de închisoare”, a precizat Tomas Hulan.

D.M.