15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:14
No menu items!

Cea mai scăzută temperatură din țară: minus 17 grade C la Întorsura Buzăului

spot_img

Minus 17 grade Celsius s-au înregistrat luni dimineață la stația meteo din orașul Întorsura Buzăului, cea mai scăzută temperatură din acest sezon. 

Potrivit meteorologilor din județul Covasna, citați de Agerpres, temperatura minimă a fost înregistrată luni, în jurul orei 7.30. Ulterior, temperatura a crescut, ajungând în jurul orei 8.30 la minus 14 grade Celsius.

Meteorologii prognozează că și în noaptea de luni spre marți, vremea va fi la fel de friguroasă, după care se va încălzi ușor. Potrivit specialiștilor, gerurile au început anul acesta mai repede decât în alți ani.

Anul trecut, pe 1 ianuarie 2015, la Întorsura Buzăului s-au înregistrat minus 31,7 grade C, pe 8 ianuarie au fost minus 34,7 grade C, iar anul acesta, pe 20 ianuarie, au fost minus 29,5 grade C.

Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în județul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius pe 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu mai fusese atins din anul 1939.

R.D.