7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 11:06
No menu items!

Cea mai bătrână refugiată visează la “tărâmul european al făgăduinței” / VIDEO

spot_img

Zeci de mii de refugiați bat la porțile Occidentului, unii dintre ei foarte vârstnici.

Bibihal Mirzaji are 105 ani. A ajuns în Slovenia tocmai din Afganistan împreună cu întreaga familie, 15 suflete. Au purtat-o, pe rând, pe braţe. Le-a spus voluntarilor de la Crucea Roşie Slovenă că nu a vrut să se despartă de rudele sale. A refuzat şi când asistentele slovene au vrut s-o urce într-o ambulanţă pentru a o transporta la un spital. Bibihal şi familia să vor să ajungă în Suedia.

Tot în vestul Europei vor să ajungă şi miile de refugiaţi care traversează Balcanii de Vest şi Austria.

În timp ce Austria şi Slovenia vor să construiască propriile bariere de sârmă ghimpată la frontiere pentru a pune sub control asaltul imigranților, criza provocată de aceștia în Europa a declanşat o furtună politică în Germania. Potrivit “Bild”, partenerul bavarez al creştin-democraţilor ar intenţiona retragerea miniştrilor săi din guvern, în semn de protest faţă de politica cancelarului.

Germania şi-a înăsprit tonul pe fondul căderii dramatice a conservatorilor cancelarului Angela Merkel în sondajele de opinie. Berlinul susţine că Austria nu respectă regulile şi trimite valurile de imigranţi către frontiera germană în timpul nopţii. Punctul de trecere de la Passau este supraaglomerat.

Germania este nemulţumită în special de creşterea masivă a numărului de refugiaţi afgani. Ministrul de interne a precizat că afganii ar trebui să rămână în ţara lor.

https://www.youtube.com/watch?v=ym1YFHPOI0A