9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 5:33
No menu items!

Ce vinuri vrea să promoveze România la Expo Milano 2015

spot_img

Producătorii și Guvernul optează pentru soiurile tradiționale

stand vinuri

România își va promova vinurile obținute din soiuri tradiționale locale, la expoziţia universală ”Expo Milano 2015” – Feteasca Neagră (Dealu Mare), Șarba (Dealurile Moldovei), Băbeasca Neagră (Colinele Dobrogei), Busuioaca (Podișul Moldovei), Feteasca Regală (Podișul Transilvaniei).

Acest pas va fi parte a unei strategii de creare a unui brand național, care să susțină promovarea vinurilor românești în țară și la export.

Aceasta a fost concluzia unei mese rotunde, care a avut loc pe 9 aprilie, la Ministerul Agriculturii, la care au participat reprezentanți ai producătorilor, ai asociațiilor de profil, somelieri, profesioniști din marketing și promovare, precum și ai societății civile, potrivit unui comunicat al MADR.

”Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a deschis seria dezbaterilor care vor conduce la crearea unui brand la nivel național pentru vinurile românești, care se bucură, datorită creșterii dinamice a calității, de recunoaștere la nivel internațional, fiind premiate la concursurile de profil din întreaga lume”, se arată în comunicatul citat.

Expoziția universală de la Milano va avea loc în perioada 1 mai-31 octombrie 2015 şi va avea ca temă generală ”Hrănirea planetei, energie pentru viaţă”.