Ce spune Blaga despre călătoria lui Zgonea cu elicopterul SRI

Plimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea cu elicopterul SRI a fost imediat taxată de politicienii din opoziţie. Liderul PDL Vasile Blaga apreciază că aceste acţiuni sunt tipice stângii socialiste. “Sunt acţiuni tipice stângii socialiste, au grijă de banii oamenilor. Una spuneau când erau în opoziţie, alta fac când sunt la putere”, a spus Blaga. Pe de altă parte, Zgonea se apără, spunând că a mers sâmbătă, la Botoşani, cu un elicopter SRI, pentru o scurtă întâlnire cu autorităţile locale, după care s-a deplasat, cu acelaşi elicopter, la Dorohoi, pentru a participa la manifestările organizate de autorităţi cu ocazia împlinirii a 650 de ani de ani de la atestarea oraşului. “Suntem aleşi, noi trebuie să facem asta şi în momentul în care cetăţenii te invită la o manifestare cum este cea de la Dorohoi la împlinirea a 650 de ani de atestare documentară, într-un oraş în care s-a născut cel care a făcut sistemul modern de educaţie. Pentru cei care sunt demnitari în statul român este obligaţia noastră, în momentul în care am decis să intrăm în democraţie, toată chestiunea pe care trebuie să o facem noi, şi obligaţia este să facem toate întâlnirile oficiale”, a explicat Zgonea. (A.M)

NICIUN COMENTARIU