19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 12:25
No menu items!

Ce s-ar întâmpla dacă ai atinge o Gaură Neagră?

spot_img

O Gaură Neagră este etapa finală din viaţa stelelor supermasive. Este un corp masiv şi întunecat ce mănâncă absolut totul în jurul său, inclusiv lumina.

Dacă un lucru este sigur despre Găurile Negre, este acela că dacă ai reuşi vreodată să atingi una, nu am putea şti ce părere ai avut despre acea întâmplare.

Găurile Negre sunt atât de masive, cu un câmp gravitaţional atât de puternic, încât nici măcar lumina nu poate scăpa (de aceea Găurile Negre nu sunt ceva ce putem observa în mod direct).Graniţa din jurul lor, locul de unde lumina nu mai poate scăpa, se numeşte “orizontul evenimentului”. Niciun fel de informaţie nu ar putea scăpa de acolo, deci nu avem cum să ştim sigur ce s-ar întâmpla, însă mulţi oameni de ştiinţă au speculat în legătura cu asta:

Anihilare sigură

Îţi duci mâna spre şi peste orizontul evenimentului unei Găuri Negre. Din perspectiva unui spectator (imaginează-ţi că nava spaţială care te-a dus până acolo monitorizează întreg procesul), eşti întins în jurul orizontului evenimentului. Ai arăta ca şi cum ai fi făcut din plastic.

Din cauza curburii intense de spaţiu-timp din jurul Găurii Negre, echipajul de pe navă îţi vede imaginea ca fiind întinsă. În timp ce imaginea devine din ce în ce mai deformată, vei încetini până ce în cele din urmă vei fi întins pe toată suprafaţă orizontului evenimentului. Acest efect se numeşte “spaghetificare”, o versiune deformată, îngrozitoare şi îngheţată a ta. Într-un final, vei fi distrus complet de radiaţia din jurul tău.

Însă, dacă Gaura Neagră este atât de mare încât poate fi considerată una supermasivă, orizontul evenimentului va fi destul de departe de Gaura Neagră. În acest caz, din perspectiva ta cel puţin, ceva chiar mai ciudat decât procesul de spaghetificare ţi se întâmplă. Nu ai fost întins într-un process oribil în jurul orizontului, nu ai fost incinerat. De fapt, nu ţi s-a întâmplat nimic. Absolut nimic.

Ai o mică şansă să ajungi într-o orbită bine situată în jurul Găurii Negre şi să îţi trăieşti ultimele zile fericit şi izolat de orice. Corpul tău nu se confruntă cu efectele devastatoare ale masivului câmp gravitaţional. Pur şi simplu cazi în jurul ei, la fel cum Pământul “cade” încontinuu în jurul Soarelui. Acest efect are loc doar dacă Gaura Neagră este una supermasivă, iar orizontul evenimentului este suficient de departe de aceasta.

Dacă nu este una supermasivă, ceva mult mai dramatic şi mai puţin distractiv ţi se întâmplă, precum am menţionat mai sus.

Trebuie adăugat că totul este teoretic. Soarta ta adevărată, în cazul în care cazi într-o Gaură Neagră, este necunoscută într-un final. Deci, în general, sfatul meu este să le eviţi pe cât posibil.

Octavian Cătuşanu