11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:40
No menu items!

Ce mai împart candidaţii în campanie

spot_img

Candidaţii Alianţei România Dreaptă doresc o campanie în care limbajul murdar să nu mai existe nici acum, nici în viitor, deci şi un alt fel de politică. Liderul ARD, Anca Boagiu, a împărţit oamenilor icoane.

Sandra Pralong, care candidează în Bucureşti, a precizat că ARD serbează toată săptămâna Ziua Bunăvoinţei, un alt fel de sărbătoare decât Ziua Recunoştinţei iniţiată de americani. Ea a spus că Ziua Bunăvoinţei a apărut în Japonia, din dorinţa profesorilor de a nu mai exista violenţă într-un campus studenţesc, sărbătoare pe care acum ARD vrea să o marcheze în campanie.

Liderul ARD a explicat că s-a dovedit ştiinţific că cel care oferă şi care face bucurii cuiva secretă mai multă serotonină, la fel ca şi cel care primeşte ceva. ”Societatea românească este sfâşiată şi a venit momentul ca politicienii să se gândească mai bine cum să se comporte unii cu alţii. Şi  poate că este un tribut al importanţei comunicării. Noi, partidul şi alianţa care avem inima drept simbol, am început să ne gândim cum să ne manifestăm această deschidere, amabilitate şi aplecare către celălalt şi mai ales către cetăţean prin faptele şi gesturile noastre. Ne-am pregătit de data asta ca să dăm startul unei altfel de a face politică şi de a face campania”, a spus Sandra Pralong.

Fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, le-a oferit celor prezenţi câte o icoană pentru binecuvântarea casei. ”Este o Românie în care am constatat cu toţii că limbajul pe care îl folosim, atitudinea, sunt cele ale vrajbei, ale urii între oameni. Cred că azi e o zi în care cu toţii ar trebui să ne rugăm ca Dumnezeu să ne deschidă inimile, să vedem care este calea dreaptă pentru poporul român, indiferent cine suntem şi cu ce ne ocupăm, în care bunăvoinţa trebuie manifestată raportându-ne la valori, şi cred că una dintre cele mai importante este credinţa în Dumnezeu”, a spus Boagiu la rândul său. (C.C.)