11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 12:43
No menu items!

Ce lideri ai lumii au fost desemnați “persoanele anului 2015” de revista Time

spot_img

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost desemnată, miercuri, „persoana anului 2015” de editorii revistei americane Time, informează presa internațională. Liderul ISIS, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a clasat pe poziţia a doua.

Motivându-şi alegerea, publicaţia americană a menţionat rolul jucat de Angela Merkel în criza refugiaţilor sirieni din Europa şi în negocierile referitoare la datoria publică a Greciei. Jurnaliştii americani au citat, de asemenea, atitudinea cancelarului german faţă de intervenţia Rusiei în Ucraina.

„Doamna Merkel a asigurat în mod constant un leadership moral, într-o lume care duce lipsă de aşa ceva”, a declarat Nancy Gibbs, managing-editor al revistei Time.

Potrivit site-ului agenţiei de presă Reuters, Angela Merkel a ocupat primul loc pe lista scurtă a finaliştilor pentru această distincţie, care i-a mai inclus pe politicianul american Donald Trump, clasat pe locul al treilea, dar şi pe Abu Bakr al-Baghdadi, liderul Statului Islamic, clasat pe locul al doilea.