13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 1:27
No menu items!

Ce îi spune Antonescu lui Tăriceanu

spot_img

Nu îmi va părea rău că am luat aceste decizii, declară Crin Antonescu răspunzând astfel afirmaţiilor făcute de Tăriceanu potrivit cărora  liderul PNL va regreta îndepărtarea unor oameni din conducerea partidului

„Unu: nu voi regreta. Doi: nu am înlăturat pe nimeni din partid, nu a fost exclus nimeni din partid și în afara dlui Meleșcanu care se afla într-o situație de incompatibilitate nimeni nu a fost exclus din PNL, aș putea să vă dau exemple celebre, dl Patriciu este încă membru PNL, dna Adriana Săftoiu este încă membru. Trei: istoria PNL e lungă și grea, de exemplu, cei care, și sigur că nu mă refer la dl Tăriceanu, dar cei care azi își dau ochii peste cap ultragiați de faptul că îndrăznim să pronunțăm cuvântul România sau cuvântul național ar putea să afle că dintre partidele democratice ale României, în perioada interbelică, PNL a fost cel mai naționalist și Brătienii au fost niște mari naționaliști. Cum s-a construit istoria după 1990, am construit-o cu toții. Iar în legătură cu postările pe Facebook, ele fac deliciul dumneavoastră, eu aș fi preferat ca dl Tăriceanu să fie prezent la ședința respectivă să-și aducă argumentele, să-și spună punctul de vedere. Iau notă și de pe Facebook prin intermediul dumneavoastră, ce-i drept, iau act și mergem mai departe”, a explicat liderul PNL.

Tăriceanu a scris sâmbătă pe Facebook că şeful PNL Crin Antonescu va regreta multa vreme decizia de a îndepărta rând pe rând din conducerea PNL o serie de oameni care şi-au adus contribuţia lor îndelungata şi statornică pentru promovarea ideilor şi valorilor liberale. „Cu aceşti oameni s-a reconstruit PNL-ul după 1990, atunci când puţină lume credea în şansa liberalismului românesc, cu ei a ajuns partidul să fie astăzi ceea ce este”, subliniază Tăriceanu. (A.M)