9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:40
No menu items!

Ce donații au primit partidele politice în prima parte a campaniei pentru alegerile europarlamentare

spot_img

Alianţa PSD-UNPR-PC a primit donații de peste 1,6 milioane de lei, aproape cât toate celelalte formațiuni politice și independenții la un loc

teanc_bani

Alianţa PSD-UNPR-PC a primit, în prima parte a campaniei electorale, donaţii de 1.622.120 lei – cât toate celelalte formațiuni politice și independenții la un loc, în timp ce PDL a avut donații de 663.412 lei, PNL de 482.538 lei, iar PMP de 310.333 lei, potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP).

AEP a prezentat situația, la data de 14 mai, a donaţiilor primite şi declarate de partidele politice, alianţele politice şi electorale şi de către candidaţii independenţi, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 25 mai.

Astfel, alianţa PSD-UNPR-PC a primit, în prima parte a campaniei electorale, donaţii de 1.622.120 lei, în timp ce PDL a avut donații de 663.412 lei, PNL de 482.538 lei, iar PMP de 310.333 lei.

Donațiile pentru alegerile parlamentare sunt următoarele:

  • Alianţa PSD-UNPR-PC – 1.622.120 lei (de la persoane juridice – 240.658 lei, de la persoane fizice – 1.381.462 lei)
  • PDL – 663.412 lei (de la persoane juridice – 54.300 lei, de la persoane fizice – 609.112 lei)
  • PNL – 482.538 lei (de la persoane juridice – 107.852 lei, de la persoane fizice – 374.686 lei)
  • PMP – 310.333 lei (de la persoane juridice – 2.300 lei, de la persoane fizice – 308.033 lei).

Sunt partide care au primit donaţii doar de la persoane fizice, respectiv: PPDD – 82.551 lei, UDMR – 63.000 lei, PNR – 28.787 lei, PNŢCD – 30.000 lei, FC – 57.940 lei, Partidul Verde – 4.750 lei, PDS – 6.000 lei. În schimb, Alianţa Naţională a Agricultorilor a primit donaţii doar de la persoane juridice – 17.800 lei.

PRM, PER şi PAS declară că nu au primit nicio donaţie.

În ceea ce priveşte candidaţii independenţi, cei mai mulţi dintre ei au primit donaţii de la persoane fizice. Astfel, Constantin Titian Filip a primit 23.700 lei, Pericle-Iulian Capsali – 22.615 lei, Peter Costea – 112.350 lei, Mircea Diaconu – 5.000 lei. Valentin-Eugen Dăeanu a primit donaţii doar de la persoane juridice – 85.000 lei, iar candidaţii Georgiana-Corina Ungureanu, Dănuț Liga şi Paul Purea nu au primit donaţii.

Suma totală a donaţiilor primite şi declarate de toate partidele şi candidaţii independenţi până la 14 mai este de 3.617.895 lei, din care 507.910 lei de la persoane juridice şi 3.109.985 lei de la persoane fizice.

Donații pentru alegerile locale parțiale

În ceea ce privește alegerile locale parțiale, alianța PSD-UNPR-PC a primit donații de 42.200 de lei, cele mai mari înregistrate în campania pentru alegerile locale parțiale.

Astfel, PDL a primit donații de 9.110 lei, PPDD de 8.024 lei, PNL de 7.450 lei, PSD de 4.238 lei și Forumul Democrat al Germanilor din România de 350 lei.

Candidații independenți înscriși în cursa pentru alegerile locale parțiale au primit: Traian Remus Timiș — 40.000 lei; Gheorghe Popa — 2.250 lei; Mircea Bogdan Popescu — 2.200 lei; Viorel Nicu — 1.000 lei și Costel Stanca — 100 lei.

Suma totală a donațiilor primite și declarate de partidele politice, alianțele politice și electorale și de candidații independenți până la 14 mai este de 116.922 lei. Donațiile provin doar de la persoane fizice.

 

 

D.M.