18.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 16:34
No menu items!

CAZUL CONDREA. Locul accidentului, curățat de măturătoare, înainte de finalizarea cercetărilor. FOTO

spot_img

Locul accidentului în care a fost implicată mașina firmei Hexi Pharma, la volanul căreia s-ar fi aflat patronul Dan Condrea, a fost curățat de câteva femei cu mături și lopeți în mâini.

Potrivit unui material video filmat de un amator, cu telefonul mobil, și prezentat, duminică seara, de Antena 3, în emisiunea „Sinteza Zilei”, locul accidentului a fost păzit de agenții unei firme de pază, iar bucățile din mașina zdrobită au fost adunate de niște femei, care chiar îi întrebau pe polițiști ce să strângă.

Potrivit martorei care a ajuns la fața locului și a anunțat accidentul la 112, Gabriela Pelin, femeile care au curățat zona ar fi fost chemate de polițiști și ele ar fi venit din Buftea.

Despre al doilea martor, biciclistul care făcea fotografii în preajmă, Gabriela Pelin  a spus că acesta a plecat și a revenit la Poliția Buftea cu o mașină cu numere de înmatriculare străine. Ea a spus că biciclistul nu vrea să apară în public și de aceea se ferește de presă.

Pe de altă parte, Gabriela Pelin a susținut în continuare că, în jurul mașinii și pe cadavvru nu exista sânge.

Andrei Tudor