11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 21:55
No menu items!

Cât costă să mergi la petrecerea reginei Marii Britanii, care împlineşte 90 de ani

spot_img

Cei care vor să participe la petrecerea de aniversare a 90 de ani a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii vor trebui să plătească 150 de lire  sau 197 de euro pentru biletul de intrare.

Nepotul reginei Peter Philips a dat toate detaliile cu privire la petrecerea Patron’s Lunch, unde va predomina „o atmosferă de carnaval”, conform presei britanice.

Petrecerea se va ţine pe 12 iunie pe strada The Mall, care se întinde de la Palatul Buckingham, între Green Park și St James’s Park, fiind aşteptaţi peste 10.000 de oameni. Mesele cu preparatele special pregătite pentru eveniment se vor întinde de-a lungul celebrului bulevard, lăsând loc, pe mijloc, pentru parada care va avea loc în cadrul evenimentelor. Regina și ducele de Edinburgh vor urca pe o scenă pentru a asculta discursurile prevăzute cu acest prilej, înainte de a lua loc în balconul regal, alături de prințul William și de prințul Henry.

Peter Philips a precizat că prețul intrării nu acoperă costul total al petrecerii, dar agenția care se ocupă de eveniment a stabilit un tarif fix.

Celebrările sunt destinate omagierii reginei, la împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani, și includ o serie de manifestări naționale care se vor desfășura în întreaga țară și vor culmina cu banchetul de pe strada The Mall. De asemenea, în data de 10 iunie va fi organizată o slujbă religioasă la catedrala Saint Paul, la care vor participa regina și prințul consort. A doua zi, la tradiționala ceremonie ‘Trooping the Colour’, cunoscută și ca paradă de ziua de naștere a reginei, va avea loc la Horse Guards Parade — terenul destinat paradelor, pe drumul Whitehall din Londra.

Sofia Marinescu