11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 10:22
No menu items!

Casa RAAPPS în care locuiește secretarul de stat Valentin Șoneriu a fost spartă. Hoții nu au furat nimic

spot_img

Casa RAAPPS în care locuieşte în Bucureşti secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Valentin Şoneriu a fost spartă, însă din locuinţă nu au fost furate bunuri.

Surse din poliție au precizat că locuinţa în care stă în Bucureşti secretarul de stat Valentin Şoneriu este închiriată de la RAAPPS. Acesta a fost plecat de miercuri, iar duminică seară, când s-a întors, a găsit butucul de la uşă spart şi lucrurile răvăşite. Secretarul de stat a sesizat Poliţia în noaptea de duminică spre luni, imediat ce a văzut că locuinţa i-a fost spartă. În urma verificărilor s-a stabilit că din locuinţă nu au fost furate bunuri, au precizat sursele citate.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Emilia Mihai, a declarat pe că luni, în jurul orei 24.20, a fost primită o sesizare, prin numărul de urgenţă 112, privind spargerea unei locuinţe în Sectorul 2 al Capitalei. Poliţiştii Secţiei 6 au făcut cercetarea la faţa locului şi urmează să stabilească dacă în zonă sunt camere video, pentru a identifica persoanele care au spart locuinţa, a precizat Emilia Mihai.

R.D.