7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 4:02
No menu items!

Cartel Alfa: Eventuala modificare a legislației privind Pilonul II de pensii trebuie să fie discutată cu sindicatele

spot_img

Sindicaliștii insistă pentru garanții privind un randament minim

Cartel-Alfa

Discuția despre modificarea legislației privind sistemul de pensii private obligatorii trebuie să se facă, în primul rând, cu organizațiile sindicale în calitate de reprezentanți ai salariaților, cei care alimentează aceste fonduri și care ar trebui să fie beneficiarii acestei legi, afirmă Confederația Națională a Sindicatelor ”Cartel Afla’”, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii Rovana Plumb.

”În legătură cu propunerea vehiculată privind o posibilă naționalizare a fondurilor private de pensii (Pilonul II), ați afirmat că aceste fonduri nu vor fi naționalizate, ci sprijinite, prin modificarea legislației, să investească nu doar prin cumpărarea titlurilor de stat, ci și în alte zone, precum piața de capital. O analiză și o dezbatere privind evaluarea sistemului de pensii private obligatorii și a impactului acestuia asupra actualilor și viitorilor pensionari, dar și asupra economiei este, desigur, benefică. Discuția, însă, despre o modificare a legislației trebuie să se facă în primul rând cu organizațiile sindicale, în calitate de reprezentanți ai salariaților, cei care alimentează, din veniturile lor, aceste fonduri și ar trebui să fie beneficiarii acestei legi”, se arată în documentul citat de Agerpres.

Legea 411/2008, care reglementează sistemul de pensii obligatorii administrate privat prevede ca, în termen de trei ani, Guvernul să propună Parlamentului ”Legea privind plata pensiilor private”, care ar trebui să reglementeze modul de calcul al pensiei și valoarea pensiei de care va beneficia participantul la Pilonul II.

”Nici până astăzi, după șase ani de la debutul fondurilor de pensii, Guvernul nu a respectat această obligație, de a elabora legea care trebuie să garanteze o rată minimă de rentabilitate a fondurilor de pensii. Din păcate, în lipsa acestei legi, cei peste 5 milioane de participanți la fondurile de pensii obligatorii administrate privat se bucură în continuare de perspectiva beneficiului, la fel ca în cunoscutul proverb cu blana ursului din pădure. Nu putem vorbi, așadar, despre o schimbare în structura categoriilor de investiții fără reglementarea unei protecții adecvate a fondurilor de pensii. Suntem de acord cu investiții, altele decât în titluri de stat, atâta timp cât acestea sunt făcute responsabil și garantează un nivel minim al pensiei la sfârșitul perioadei de contribuție”

CNS Cartel Alfa

Conform datelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), cele opt fonduri de pensii private obligatorii au ajuns în iunie 2014 la un număr total de 6,16 milioane de participanți, în beneficiul cărora administrau active nete în valoare totală de 16,54 miliarde lei.

În ultimul an, activele nete ale Pilonului II și-au menținut ritmul de creștere (+43% fața mijlocul anului 2013), datorită creșterii procentului de contribuție la 4,5% în 2014, dar și grație rezultatelor investiționale obținute de administratori, în beneficiul participanților la fondurile de pensii. Totodată, de la lansare și până în prezent, fondurile de pensii de Pilon II au primit în administrare în numele participanților contribuții brute în valoare totală de 13,18 miliarde de lei și au adăugat, prin randamente, câștiguri nete de 3,36 miliarde de lei.

Din punctul de vedere al performanțelor investiționale, fondurile de pensii private obligatorii au obținut în ultimul an un randament mediu de 12,1%, în timp ce randamentul mediu de la lansare (mai 2008 —iunie 2014) este de 11,4% pe an.

Reprezentanții fondurilor private vor să evite stabilirea prin lege a unui randament minim, afirmând că o astfel de constrângere i-ar împiedica să mai investească pe piața de capital, unde riscul este mai mare decât în cazul obligațiunilor.

V.B.