9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 1:18
No menu items!

Carte dedicată de Karl Lagerfeld pisicii sale

spot_img

Cartea are 123 de pagini şi este un omagiu dedicat felinei albe birmaneze cu ochi albaştri, în vârstă de trei ani

 Karl-Lagerfeld-cat-Choupette

O carte dedicată de Karl Lagerfeld, designerul şef al casei Chanel, pisicii sale Choupette, care include fotografii realizate de creatorul de modă şi detalii despre viaţa şi preferinţele culinare ale felinei sale, va fi lansată miercuri, transmite Reuters.

Cartea „Choupette – the Enchanted Life of a Fashion Cat”, scrisă de Patrick Mauriès şi Jean Christophe Napias, are 123 de pagini şi este un omagiu dedicat felinei albe birmaneze cu ochi albaştri, în vârstă de trei ani, care are parte de consultări medicale private, niciodată nu călătoreşte fără coşul său de la Louis Vuitton, mănâncă pe o măsuţă pe care se găseşte veselă Goyard, are două însoţitoare şi o gardă de corp personală.

Volumul conţine şi o serie de fotografii realizate de Karl Laggerfeld şi prezintă detalii despre viaţa de lux a celei mai cunoscute pisici din lumea modei, care are propria tabletă iPad şi chiar şi un cont pe platforma de microblogging Twitter, unde a adunat nu mai puţin de 41.000 de fani.

Primul mesaj transmis pe Twitter de contul @ChoupettesDiary, publicat acum doi ani, spunea: „totul, de la mustăţile la mieunăturile mele, este o sursă de inspiraţie”.

Cartea, publicată de editura Flammarion, conţine fotografii în care pisica apare la gâtul Laetitiei Casta, având ca fundal imaginea turnului Eiffel, dar şi încolăcită în braţele Lindei Evagelista.

De asemenea, unele dintre reţetele culinare favorite ale felinei, create de bucătari renumiţi ai restaurantelor pariziene sunt incluse în volum. „The Cafe de Flore’s (Destructured) Choupette Club” este una dintre preferinţele culinare ale lui Choupette, un sandviş denumit după cafeneaua favorită a lui Karl Lagerfeld, de pe malul stâng la Senei, care conţine cubuleţe de carne de pui, ouă, pâine, şuncă şi maioneză.

Un alt deliciu preferat de pisică este un amestec de carne de somon, caviar şi crab, pe care însă pisica îl savurează mai rar din cauza conţinutului ridicat de sare, care, potrivit veterinarului acesteia, poate duce la creşterea tensiunii arteriale în cazul felinelor.

Karl Lagerfeld, în vârstă de 81 de ani, este unul dintre cei mai importanţi creatori de modă ai sfârşitului de secol al XX-lea. A colaborat cu mai multe case de modă, printre care Chanel, la care în prezent este designer principal, dar şi Chloé şi Fendi, unde este director de creaţie.

C.A.