13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 0:04
No menu items!

Carmen Dan, mesaj dur pentru Klaus Iohannis: „Ghinion, domnule președinte”

spot_img

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a transmis, marți seara, într-o postare pe contul său de Facebook, un mesaj dur pentru președintele Klaus Iohannis. Ministrul critică lipsa de colaborare dintre Guvern și Administrația Prezidențială, dar și atacurile publice ale șefului statului la Executiv, care demonstrează lipsa de echilibru și de mediere, impuse de Constituție. „Ghinion, domnule președinte, dar doamna premier nu va demisiona!”, conchide ministrul.

Iată mesajul ministrului de interne: 

Faptul că în ultimul an și jumătate s-a vorbit de cel mult o colaborare insituțională între Administrația Prezidențială și Guvernul României, cele două instituții cu rol definitoriu într-o republică democratică, nu reprezintă deloc un lucru liniștitor pentru cetățenii responsabili din această țară, indiferent de opțiunea sau simpatia politică a fiecăruia dintre aceștia.

În decembrie 2016, milioane de români au acordat un vot de încredere actualei majorități din Parlament, majoritate care ulterior a învestit un guvern în cele din urmă, deși cred că ne amintim cu toții de zilele care treceau în așteptarea unei decizii din partea primului om din stat referitoare la numirea primei femei prim-ministru din istoria României. Ca mulți alții, am luat act, pur și simplu, de argumentele prezentate de Administrația Prezidențială în legătură cu refuzul de a o numi pe Sevil premier în Guvernul României.

A urmat perioada în care Guvernele Grindeanu și Tudose au primit votul de încredere ale aceleiași majorități parlamentare, majoritate care a și decis la un moment dat retragerea sprijinului acordat, din motivele care se cunosc mai mult sau mai puțin în spațiul public. Bine sau rău, sunt de părere că acest lucru se va vedea la viitoarele alegeri, voturile oamenilor reprezentând mereu evaluarea cea mai corectă pentru aplicarea programului de guvernare, și nu o opoziție care face ce știe ea mai bine: atacă sau așteaptă ca alții să atace pentru ea.

De când sunt senator și ministru, am constatat de multe ori că oameni care dețin funcții unde echilibrul și medierea fac parte din fișa postului sunt mai mult decât partinici cu tabăra opoziției, duplicitari în abordări și poziționări publice. Fie că participăm la proteste neautorizate, fie că “prezidăm” ședințe de guvern la care ne autoinvităm, certăm membrii guvernului ca pe eleviii claselor gimnaziale sau pur și simplu lansăm atacuri bazate pe jumătăți de adevăruri arată că, din păcate, echilibrul și medierea lipsesc. Ghinion!

Momentul ianuarie 2018 aduce în cele din urmă premiera așteptată de electoratul PSD, care a votat în 2016 o listă de parlamentari unde femeile aveau să se regăsească în număr mare. Viorica Dăncilă, europarlamentar cu experiență, inginer, dar femeie… ajunge prim-ministrul României. Din nou ghinion însă, pentru că 2019 este an electoral, un an în care președintele Iohannis își dorește un al doilea mandat și atunci este nevoit să facă opoziție coaliției care deține majoritate în Parlament.

PSD este un partid puternic condus de Liviu Dragnea, un om care preferă să nu jignească, să nu mintă, dar care este determinat să pună în practică prin guvernul condus de Viorica Dăncilă un program de guvernare bine pus la punct. Viorica Dăncilă este o doamnă care a transmis de fiecare dată mesaje de echilibru din dorința de a exista măcar decență instituțională în ceea ce privește comunicarea dintre Palatul Victoria și Palatul Cotroceni. Atât președintele Camerei Deputaților, cât și premierul țării, au ieșiri publice în care comunică lucuri importante și adevărate! Ghinion, domnule președinte Iohannis, noi insistăm să guvernăm cu bună credință și bun simț!

Președintele României face, în schimb, cu totul altceva. Considerând că are monopol pe politica externă, ceartă premierul că și-a “permis” să iasă din țară fără acordul său și îi cere demisia.

Ieri am asistat la alte atacuri la adresa guvernului, de această dată pe teme economice, președintele Iohannis prezentând informații trunchiate privind execuția bugetară pe primul trimestru din 2018, în comparație cu primul trimestru din 2017 și creându-și astfel ocazia să ceară demisia premierului pentru a doua oară în doar 10 zile.

Ce nu știe toată lumea este că aceste atacuri se află în coliziune frontală cu estimările FMI și Comisia Europeană, care consideră că România are o creștere robustă, stabilitate macroeconomică și nu e amenințată de nicio criză! Mai mult decât atât, cifrele complete arată clar o creștere a veniturilor bugetului general consolidat în primele 4 luni.

Ca senator în Parlamentul României, ca membru al Guvernului României, dar și ca femeie, mă întreb serios dacă președintele Iohannis ar fi fost atât de insistent în ceea ce privește demisia premierului, dacă acesta ar fi fost posesorul unui Cod Numeric Personal care să înceapă cu 1…

Ghinion, domnule președinte, dar doamna premier nu va demisiona!

R.D.