10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 8:06
No menu items!

Care au fost tendințele în turism de Revelion

spot_img

În stațiunile din țară au ajuns de Revelion peste 167.000 de turiști, cu 5,5% mai mult decât în anul precedent, unde au cheltuit aproape 37 de milioane de euro, în creștere cu 11% comparativ cu Revelionul anterior, potrivit cifrelor publicate de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Creșterea a fost surprinzătoare, în contextul lipsei zăpezii.

În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute de Revelion se înregistrează în turismul rural. Astfel, 58.000 de turişti au preferat să-şi petreacă noaptea de Revelion la pensiuni, cu 5,5% mai mult faţă de anul trecut. Datorita pachetelor consistente de servicii, în acest segment s-au înregistrat cele mai lungi sejururi, de până la cinci nopți.

Peste 28.000 de români au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în staţiunile balneare, în scadere cu 3,4%, față de anul trecut. Scăderi s-au înregistrat şi în zonele montane, unde 36.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa de Revelion la munte, cu 5,5% mai puțin față de anul trecut. Motivul principal pentru aceasta involuție a fost vrema extrem de caldă, nespecifica acestei perioade și lipsa posibilităților de agrement alternativ sporturilor de iarnă.

Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României au plătit peste 36.000 de persoane, în creștere cu aproximativ 3% față de anul anterior.

În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea au crescut față de 2017 cu o medie de 5%. Astfel, românii au cheltuit peste 172 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în creștere cu 11% față de anul anterior. Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Straja, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.

Aroape 11.000 de turiști români au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate – cu aproximativ 8% față de anul 2016. Aceștia au cheltuit cu 13% mai mult față de anul trecut. Cei mai mulți și-au cumpărat pachete pentru destinații de schi și sporturi de iarnă în Austria, Franța, Italia și Bulgaria.

Se constată, în schimb, un interes scăzut pentru destinații tip city-break,  precum și dispariția solicitărilor pentru ţările din zona Orientului apropiat si mijlociu, compensate de creșterea interesului pentru destinații îndepărtate. Au apărut destinații noi de Revelion în preferințele turiștilor români, precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Dubai. S-a înregistrat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Singapore, Mauritius și Thailanda.

Pe finalul acestui an s-a menținut trendul organizarii pe cont propriu a vacanțelor, astfel numărul turiştilor români care îşi cumpără servicii turistice folosind sisteme de rezervări online este în continuă creştere. Aceştia rezervă în special bilete de avion şi cazări în destinaţii externe, renunţând la serviciile de masă şi agrement, specifice perioadei.

V.B.