20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 19:05
No menu items!

Caravana Editurii Universității București, la Târgul Gaudeamus

spot_img

Gaudeamus

Caravana Editurii Universității București va participa, în această săptămână, până duminică, 24 noiembrie, la Târgul Internațional ,,Gaudeamus – Carte de învățătură”, desfășurat în Pavilionul Central Romexpo. Programul expozițional este de miercuri până vineri, între orele 11 și 20, și de sâmbătă până duminică, de la 10 până la 20.

Editura Universității București își expune cărțile la parter, într-un amplasament de maximă vizibilitate, în standul Consorțiului Universitaria.

Caravana EUB a selectat peste 300 de titluri, deja consacrate sau foarte recente, ce acoperă larga paletă a cercetării din Universitatea din București, de la domenii generale la ramuri de strictă specialitate, din științe exacte și științe umaniste. Printr-o frumoasă coincidență jubiliară, la această a 20-a ediție de Gaudeamus, și Editura Universității din București împlinește 20 de ani de funcționare ca editură acreditată în publicarea de carte științifică. Aniversarea EUB este marcată printr-o emblemă care împodobește copertele aparițiilor foarte noi și care va figura și pe volumele din prima parte a anului 2014.

Olimpia Diaconiuc