21.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 18:26
No menu items!

Carambol în care a fost implicată și o ambulanță, produs din cauza poleiului

spot_img

O persoană a fost rănită în accidentul în care au fost implicate cinci autovehicule

ambulanta

Cinci autovehicule, între care o ambulanţă, au fost implicate într-un accident în lanţ produs, miercuri dimineaţă, în judeţul Argeş, pe un tronson de drum acoperit cu polei. O persoană a fost rănită.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Județului (IPJ) Argeş, cinci autovehicule, între care şi o autospecială aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, au fost implicate într-un accident în lanţ produs pe drumul judeţean 703 B, în dreptul localităţii Căteasca.

Primele informaţii de la faţa locului arată că în urma accidentului o persoană a fost rănită, iar cele cinci autovehicule au fost avariate. Accidentul s-ar fi produs – spun polițiștii – din cauza poleiului format pe șosea.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Argeş, Luminiţa Paul, a declarat pentru MEDIAFAX că autospeciala, în care se afla doar echipajul medical, a fost prinsă în accident în timp ce încerca să ajungă la locul în care se aflau celelalte maşini implicate, pentru a acorda primul ajutor rănitului. În cele din urmă, echipajul a ajuns la persoana care avea nevoie de asistenţă medicală. Luminiţa Paul a precizat că autosanitara nu este grav avariată şi că niciunul dintre membrii echipajului nu a fost rănit.