14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 11:13
No menu items!

Caprele, mai inteligente decât se crede

spot_img

capre

Deși au creierul destul de mic, caprele își pot însuși repede o sarcină complexă și să și-o amintească după multă vreme. În schimb, dacă se uită cum duc la îndeplinire suratele lor aceeași sarcină, nu reușesc să învețe mai repede, arată un studiu desfășurat de cercetători elvețieni și britanici și publicat în revista „Frontiers in Zoology”.

Echipa cercetătoarei Elodie Briefer de la Școala politehnică federală din Zurich a efectuat cercetarea la un sanctuar pentru capre din Kent (Anglia), informează 20heures.ch. Animalele au avut de învățat cum să-și ia mâncare dintr-un recipient transparent, mai întâi direct și apoi apăsând o clapetă cu botul. Nouă capre din 12 au reușit în medie după 12 încercări.

Oamenii de știință au repetat experiența la intervale de la una la zece luni, iar animalele și-au amintit foarte bine metoda, pe care au aplicat-o în aproximativ două minute. „Acest lucru demonstrează o memorie excelentă pe termen lung”, spune Elodie Briefer, citată într-un comunicat al Queen Mary University din Londra.

Unele capre au fost lăsate să se uite cum procedează suratele lor, verificându-se dacă învață mai repede. Nu a fost cazul, neexistând nicio diferență în abilitatea lor.

Potrivit cercetătorilor, rezultatele experimentului ar putea explica de ce caprele se pot adapta la medii dificile și de ce pot pune stăpânire rapid pe noi spații, încheie 20heures.ch.