Canicula revine până duminică. Avertizarea meteorologilor

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare de caniculă, valabilă pentru trei zile. În sudul şi sud-estul ţării, temperaturile vor ajunge până la 37 grade Celsius.

Avertizarea a intrat în vigoare vineri, fiind valabilă până duminică.

“În intervalul menţionat, vremea va deveni caniculară în sudul şi sud-estul ţării. În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei şi în sudul Moldovei, în orele amiezilor, se vor înregistra local temperaturi maxime de 35, 36 de grade C, izolat 37 de grade C, în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în zonele de câmpie (cu precădere în Câmpia Română), iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi, posibil, va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, transmite ANM.

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 36 de grade C, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade C în depresiunile din estul Transilvaniei şi 25 de grade C pe litoral.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndeosebi spre seară şi noaptea, când pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină, în sud-vestul ţării şi în zona de munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile vestice.

BUCUREŞTI

Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când şi indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 34 -35 de grade C, iar cea minimă va fi în jur de 18 grade C. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Duminică

În sudul şi sud-estul ţării vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza, când şi disconfortul termic va fi ridicat. În restul teritoriului valorile termice vor scădea uşor şi se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în sud-vestul şi centrul ţării.

Se vor semnala averse şi descărcări electrice, local în zonele de munte şi pe arii restrânse în rest, îndeosebi în Banat, Transilvania şi Oltenia. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în est şi în sud-est, iar în prima parte a intervalului şi în vest, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 şi 36 de grade C, iar cele minime între 10 grade C în depresiuni şi 23 de grade C pe litoral.

R.D.

NICIUN COMENTARIU