11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:17
No menu items!

Când va fi operațional scutul de la Deveselu

spot_img

Sursele de finanțare pentru ca scutul antirachetă să devină operațional au fost asigurate, astfel încât să nu existe întârzieri.

TAIWAN-MILITARY-EXERCISE

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE) Bogdan Aurescu a declarat, joi, la Bratislava, că nu există întârzieri în ceea ce priveşte amplasarea scutului de la Deveselu, prevăzut a deveni operaţional în 2015.

Declaraţia a fost făcută la Conferinţa Internaţională de Securitate GLOBSEC 2014, care are loc, la Bratislava, în perioada 14 – 16 mai 2014.

MAE a precizat, joi, într-un comunicat de presă, că secretarul de stat în MAE s-a referit la evoluţiile de securitate din imediata vecinătate a României, subliniind importanţa care trebuie acordată în acest context misiunii principale a NATO de asigurare a apărării colective.

Aurescu a evocat demersurile de operaţionalizare a sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice, precum şi „contribuţia semnificativă” a României în acest sens, prin intermediul bazei Deveselu. Astfel, secretarul de stat a susținut că acest proiect este unul dintre cele mai importante în cadrul dimensiunii politico-militare şi de securitate a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, care se află în centrul politicii externe a României, alături de participarea la UE şi NATO.

Potrivit MAE, oficialul român a prezentat stadiul aplicării Acordului româno-american din 2011 privind apărarea antirachetă, „accentuând că termenul de operaţionalizare a sistemului de la Deveselu se menţine la orizontul anului 2015, fără niciun fel de întârzieri de la calendarul agreat cu SUA, fiind asigurate, totodată, sursele de finanţare necesare”. În acest context, el a subliniat „determinarea aliaţilor de a edifica sistemul antirachetă al NATO, evidenţiind că semnificaţia acestuia depăşeşte componenta strict militară şi reprezintă, în acelaşi timp, o expresie a solidarităţii aliate pentru apărarea spaţiului euro-atlantic”.

Referindu-se la capabilităţile Alianţei Nord-Atlantice în materie de apărare, inclusiv din perspectiva apărării antirachetă, Bogdan Aurescu a arătat că evoluţiile îngrijorătoare din Ucraina confirmă necesitatea unei prezenţe sporite a SUA şi a NATO pe teritoriul statelor membre din flancul estic al Alianţei, inclusiv în România.

Din această perspectivă, prezenţa permanentă a SUA pe teritoriul României, prin facilitatea antirachetă de la Deveselu, are şi semnificaţia politică a unui angajament ferm pentru securitatea României„, a conchis Bogdan Aurescu.

R.D.