7.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 10:08
No menu items!

Cameron promite referendum pe apartenența la UE a Marii Britanii

spot_img

Cameron promite referendum pe apartenența la UE a Marii Britanii

Premierul britanic David Cameron a anunțat miercuri că dacă viitoarele alegeri vor fi câștigate de conservatori, Marea Britanie va organiza, până în 2017, un referendum privind apartenența la Uniunea Europeană.

“După ce vom fi negociat acest nou acord” asupra relaţiilor Marii Britanii cu UE, “le vom oferi britanicilor o alegere foarte simplă: să rămână în interiorul UE pe această nouă bază sau să iasă cu totul. Va fi un referendum de in/out (în interiorul/în afara UE)”, a afirmat Cameron într-un discurs privind viitorul relaţiilor dintre Londra şi UE.

Premierul a adus în discuție perspectiva eșecului întregii UE, insistând că nu dorește ca Marea Britanie să părăsească Uniunea și că dorește ca UE să fie un succes, însă: “Pericolul este ca Europa să eșueze și poporul britanic să se orienteze spre ieșire”.

Noua relaţie dintre Marea Britanie şi UE “va fi centrată pe piaţa unică”, a precizat premierul britanic, subliniind că nu este un adept al izolării britanice, ci “vreau doar un acord mai bun pentru Marea Britanie. Vreau un acord mai bun şi pentru Europa”.

C.I.