14.8 C
București
joi, 9 mai 2024 - 17:59
No menu items!

Călugării de la Frăsinei, terorizați cu audierile la Poliție, în cazul minorilor agresați sexual. Părintele Nicodim este ținut în arest, fără probe/înregistrări

spot_img

Mai multi călugări de la Mănăstirea Frăsinei au fost audiați la Poliția Râmnicu Vâlcea, joi,  în dosarul în care un tânăr îngrijitor, provenit din sistemul de orfelinate, aciuat pe lângă sfântul lăcaș, e acuzat că ar fi agresat sexual, în mod repetat, doi minori din Muereasca, în complicitate cu un călugăr, nimeni altul decât secretarul mănăstirii, practic cel mai important post după cel de stareț, potrivit Jurnalul Olteniei.

Deși cercetările de până acum NU au relevat, potrivit avocaților, că părintele Nicodim (inculpatul Nicolae Stancă) ar fi comis fapta, martorii audiați azi ar fi confirmat declarațiile celor doi minori și în privința altor călugări. Aceștia ar fi, de fapt. fix cei cinci care au încercat să i se opună mitropolitului Olteniei Irineu atunci când a vrut să preia de facto controlul total asupra sfântului lăcaș vâlcean.

Dosar penal 3117/288/2023, termen 10 martie 2023

Magistrații Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au admis în parte solicitarea Parchetului de pe lângă această instanță. Astfel, au respins solicitarea inculpatului Marian Radu (tânărul provenit din sistemul de orfelinate care se aciuase la mănăstire) de a-i fi înlocuită măsura arestului preventiv cu arest la domiciliu, ca neîntemeiată. De altfel, el nu are un domiciliu stabil. Totodată, judecătorii au admis, la propunerea parchetului, înlocuirea arestului preventiv pentru Nicolae Stancă (părintele Nicodim) cu arestul la domiciliu “începând cu data rămânerii definitive a hotărârii”.

Totuși, la scurt timp, tot parchetul a făcut recurs și solicită revenirea la măsura arestului preventiv pentru părintele Nicodim, iar instanța acceptă prelungirea pentru încă 30 de zile, până la data de 14 aprilie a.c inclusiv.

“Nu poate exista altă explicație pentru acest comportament bizar al magistraților decât că s-o fi primit, între timp, un telefon de undeva, de la cineva important. În tot acest timp, părintele Nicodim nu a părăsit arestul, ca să poți admite că e posibil să fi comis ceva în neregulă în perioada arestului la domiciliu”, susține unul dintre avocații contactați Jurnalui Olteniei.

Potrivit Jurnalului Olteniei, înregistrările video invocate de procurori și polițiști încă lipsesc de la dosar.

“Am observat că unii dintre martorii audiați azi au tendința de a confirma spusele minorilor, dar cu mari ambiguități, care pun sub semnul întrebării veridicitatea și onestitatea ori a minorilor, ori a martorilor de azi. Dar, mai sunt și alte detalii foarte importante. La dosar, nici măcar acum nu există presupusele înregistrări video menționate în dosar de procurori, dar și în comunicatul remis presei la mijlocul lunii februarie a acestui an. Se tot vorbește că ar exista, dar el nu sunt la dosar. Și, se pare, nu există nicio dovadă, în acest sens, incriminatoare în privința inculpatului Nicolae Stancă. Nici până acum nu a fost efectuată o expertiză medicală de specialitate în privința inculpatului, ori a martorilor acuzării. Inculpatul Nicolae Stancă nu are vârsta de 40 de ani, așa cum s-a reținut în probatoriul acuzări și s-a transmis opiniei publice. Minorii au declarat vag, că inculpatul Marian Radu, i-ar fi dus la o chilie a unui călugăr de 40 de ani, fără a identifica, repetat, foarte clar obiectivul vizat. Există foarte mulți martori care pot confirma că Nicolae Stancă nu primea niciodată vizite în chilia sa din partea altor persoane decât cele din obștea călugărească. Există și informații că, imediat după plasarea celor doi inculpați în arest preventiv, minorii ar fi plecat undeva la munte, timp de o săptămână, «la relaxare», iar cu ei ar fi părăsit domiciliul și tatăl lor. Acuzarea… hai să spunem elegant că rămâne reticentă la extinderea cercetărilor în privința unui complex de alte fapte, cum ar fi obișnuința de a merge la cerșit a minorilor și la alte lăcașe de cult, complex care poate contura un context ce se poate dovedi cu totul și cu totul diferit, în comparație cu tabloul prezentat opiniei publice în februarie. Chilia inculpatului Nicolae Stancă a fost golită de probe materiale de către organele de cercetare, însă ele nu par a se regăsi toate în probatoriu. Același lucru și despre documentele din cancelaria mănăstirii. Probabil că, după Paște, vom ieși cu mai multe detalii în fața publicului”, ne-a mai declarat sursa menționată.

Și Reporter24.info a prezentat joi o declarație a avocatui Adrian Cuculis care confirmă cele relatate mai sus.

“După ce, în urmă cu o săptămâna, au fost rechemaţi cei doi copii care ar fi victimele unor fapte de abuz sexual și după ce au clarificat mai exact că nu călugărul Nicodim ar fi fost implicat în acest scandal sexual, astăzi urmează audieri ale altor preoți și călugări pentru a se identifica în mod clar ceea ce s-a petrecut acolo. De precizat ar fi și faptul că audierile inițiale au fost făcute de așa natură încât declarațiile copiilor nici nu pot fi folosite în sensul că erau extrem de timorați și aproape că li se sugera răspunsul. Copiii s-au constituit alături de familia lor, părți civile în procesul penal cu sume considerabile”, a transmis avocatul.

Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea este în centrul unui scandal de când Mitropolitul Olteniei a mutat disciplinar mai mulți monahi și, prin blestem, a interzis slujirea și a închis biserica de la Frăsinei în care femeile aveau voie să intre.

Foto – Jurnalul Olteniei

D.Constantin