10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 15:33
No menu items!

Calendarul atragerii de investitori la Cuprumin, decalat cu 30 de zile

spot_img

cupru min

Cele două comisii implicate în atragerea de investitori, respectiv vânzarea de cupru de la Cuprumin SA  au decis decalarea procedurii cu 30 de zile, pentru a analiza strategia și procedura, dar și pentru a aștepta o reconfirmare a mandatului ce va fi acordat de viitorul ministru al Economiei.

Procedura de atragere de investitori la Cuprumin SA a fost derulată de către comisia de coordonare a restructurării, atragerii de investiții și privatizare și comisia de licitație/negociere, numite prin Ordinul Ministrului Economiei.

Autoritățile au publicat, în 5 iulie 2013, oferta de vânzare a concentratului de cupru, cu termen de depunere a documentelor de participare la 19 iulie. O singură companie a depus ofertă, respectiv Trafigura PTE LTD Singapore.

”În urma analizei documentelor de participare depuse, comisia a constatat că ofertantul nu a întrunit criteriile de eligibilitate, fapt pentru care a fost eliminat, iar procedura a fost reluată”, se arată într-un comunicat al Ministerul Economiei.

Anunțul de vânzare de concentrat de cupru, cu plata în avans, a fost republicat în 26 iulie, cu termen de depunere a documentelor care atestă îndeplinirea criteriilor de eligibilitate în 2 august. Până la termenul stabilit au fost depuse 3 oferte: Trafigura Singapore, Glencore International din Elveția și Yldirim Holding din Turcia.

Glencore nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate și, începând cu 19 august, cei doi ofertanți rămași au accesat Camera de date, pentru elaborarea ofertelor preliminare și neangajante. Acestea au fost depuse până la 7 octombrie.

”În prezent, sunt în analiză ofertele preliminare și amendamentele la proiectul de contract depuse de către ofertanți. Procedura în curs prevedea analizarea ofertelor și negocieri cu ofertanții în săptămâna 14-18 octombrie 2013, urmate de licitație cu ofertă în plic în săptămâna 21-25 octombrie 2013”, a mai transmis Ministerul Economiei.

Unul dintre motivele decalării cu 30 de zile a acestui termen este numirea unui nou ministrul al Economiei, în condițiile în care Varujan Vosganian și-a dat demisia de onoare la începutul acestei luni. Guvernul și-a asumat cu finanțatorii externi un program de privatizare, care a suferit mai multe modificări.

Intenția inițială a Guvernului era privatizarea Cuprumin, după care autoritățile au decis vânzarea unor cantități de concetrat de cupru.

Cosmina Croitoru