Câinii vagabonzi fac legea în Chirigiu

Zona Pieței Coșbuc din Capitală, micile străduțe din spatele Casei Poporului sunt populate de sute de câini vagabonzi organizați în haite. Fenomenul datează de câteva decenii, fără ca vreun edil sau organizație de protecția a animalelor să poată veni cu o soluție concretă de stopare a lui. Odată cu demolarea vechiului cartier din Dealul Arsenalului, pentru a face loc Centrului Civic, zeci de câini au fost abandonați de proprietarii  care au fost mutați în blocuri.

Pentru prima dată, la începutul anilor 80, acest fenomen al câinilor vagabonzi începea să îngrijoreze autoritățile, mai ales că zona era vizitată aproape zilnic de înaltele oficialități ale statului. Situația pare neschimbată chiar și acum.

Mai mult ca sigur, maidanezii prezenți astăzi acolo sunt stra-strănepoții acelora, deși există posibilitatea ca ei să fie aduși în mașini speciale din zonele rurale ale județului și abandonați pur și simplu pe aceste străzi lăsate parcă în voia sorții. Containere pline de gunoaie, case gata să cadă, străzi neîngrijite, resturi de construcții, gropi și cete de câini vagabonzi. Un peisaj dezolant aflat chiar în vecinătatea Parlamentului României.

Câinii comunitari ai Bucureștiului, prezențe atât de familiare pe toate străzile noastre, se diferențiază ca temperament, în funcție de cartierele în care-și fac veacul. La fel ca și oamenii, patrupedele de la kilometrul 0 au altă atitudine și parcă o altă educație față de dulăii ce umblă în haite în cartierele dormitor sau cele situate la periferie. În funcție de poziția capului, a corpului, de agerimea privirii, de membre, coadă, răni, etc, maidanezii din Chirigiu, Pantelimon sau Rahova se diferențiază net de cei din Primăverii, Pipera sau Televiziune. Cei care își fac veacul alături de cetățenii săraci au dobândit figuri de milogi, care știu să cerșească exact ca un puradel, privindu-te fix în adâncul sufletului. Parcă îi și auzi cum îți latră în vorbe: „Hau, hauuu, suntem morți de foame, dă-ne și nouă ceva!” 

Chirigiu, piața de flori, dis-de-dimineață. Dintr-un merțan din anii 80, parcat lângă o stație RATB, se aude o manea zglobie. În jur, lume multă, pestriță, de toate națiile și noroi cât cuprinde. Săraci, puradei alergând pe lângă oameni, scuipându-se și înjurându-se voioși. Bătrâni, cerșetori, țigani care duc brațe pline cu flori. Câinii, la fel, sunt peste tot. Florăresele Bucureștiului, care vin să cumpere marfă de aici, se plâng mereu că sunt atacate și deseori mușcate de câini. „Pă mine m-a apucat unu` uite, d-aici, dă pulpă! Să mor! Am fost la despensar, mi-a făcut doctoru` antirabică dân aia. Au ce m-a durut! Într-o zi l-a mușcat și pă soțu` meu, nu știm ce să ne mai facem cu ei! Ăștia face legea aci în cartier.”, se plânge tanti Nica, o florăreasă ghinionistă.

O cățelușă disproporționată linge lăzile de carton din care ies zeci de garoafe. Îi e foame. Ar rumega una, ce contează că e vegetală? E bună și aia! Bipezii o alungă cu șuturi în bot. „Marș, potaie! Îmi strici marfa! Io vând groafilii băloșite dă tine?!”, zbiară la ea un grăsan tuciuriu. Ea, biata, nu zice nimic, tace și înghite ca o martiră. Limba îi atârnă lungă și băloasă, căutând mereu câte ceva pe jos. Femela e borțoasă și curând va făta. În burta ei enormă se mișcă alte trupuri de viitori maidanezi, fără noroc în viață. Găsește în sfârșit un păhărel din plastic în care a fost colivă. Cățelușa e disperat de fericită! Apucă paharul cu dinții și îl ronțăie cu poftă, închizând ochii, de parcă ar mesteca hălci de carne. După ce îl devorează, se linge pe bot, mulțumită, bea un strop de apă împuțită dintr-un ochi de baltă și pleacă optimistă, dând din coadă. Mai sus e o haită de dulăi și cățele, poate e rost de prieteșug. Singură pe lume nu e prea bine!

Ajungem și-n cartierul Pantelimon, pe la prânz. Altă viață! Cinci javre șed tolănite pe trotuar. Dau din cap în ritm de hip-hop și au ochii roșii, ca turbații. Te aștepți din clipă-n clipă să scoată din blană, de la spate, un joint de marihuana și să-l ronțăie extaziați. Până acum câteva clipe au făcut mare scandal, au scheunat, au lătrat și și-au rupt carnea cu dinții. Unul are spinarea ruptă, mânjită de sânge, coada frântă în bătăliile mai vechi de stradă, altul e șchiop, lovit de pietre sau mașini și crănțăne de zor o căpușă netrebnică. Printre ei e și-o cățea anemică, mărul discordiei, altfel ar fi buni tovarăși. Cu toții te privesc dușmănos și-s gata să-ți sară la beregată, dacă faci vreo mișcare greșită în cartierul lor. Un bătrânel milos și cu bune intenții vrea să le dea ceva de-ale gurii. Scotocește printr-o paporniță după o bucată de salam. Șeful haitei, cel mai al dracu` dintre potăi, o corcitură între pittbul și comunitar, sare pe el, să-l doboare, nu alta, îi ia salamul, traista și fuge cu ele în dinți. Ceilalți îl urmează furioși, arătându-și caninii.

Maidanezii care locuiesc printre bogați au furat de la aceștia atitudinea arogantă și sunt gata oricând de atac. Pe străzile din Pipera, dacă mergi per pedes dis-de-dimineață pe la 6 sau seara, târziu, riști să fii sfâșiat de comunitarii, care sunt obișnuiți doar cu mașinile și consideră că oamenii care merg „pe jos” sunt vânatul lor. Câinii din centru au altă atitudine, sunt mai siguri pe ei, conștienți de propria valoare. Au trupuri zvelte, fără handicapuri fizice și se vede de la o poștă că sunt bine hrăniți. Și lătrătura e diferită, are o tonalitate mai gravă, baritonală și plină de personalitate. Sunt puțini ziua, ba uneori nu-i întâlnești deloc. Pe străduțele adiacente bulevardului Magheru, în Grădina Cișmigiu sau pe Calea Victoriei poți da nas-în-nas cu ei, dar se comportă civilizat, nu sar la oameni, traversează pe la trecerile de pietoni, au blănurile curate și știu la o adică să-și poarte cu mândrie porecla de „comunitari centrali”. Mizerie, însă, fac la fel de multă ca și amărâții de la mahala. Iar dacă mai întâlnesc în drumurile lor și câteva pungi de gunoaie, uită repede de bunele maniere. Viață de câine!

Text și foto: Răzvan Mateescu

NICIUN COMENTARIU