Câştigătorul unuia dintre cele mai mari premii din istoria Loto 6/49 şi-a ridicat banii

Câştigătorul celui mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de peste 11 milioane de euro, s-a prezentat, marţi, la sediul Loteriei pentru a-şi ridica banii. Acesta a spus că joacă de peste 20 de ani şi întotdeauna a avut aceleaşi trei variante, numerele având semnificaţie personală.

Potrivit Loteriei Române, câştigătorul este un jucător fidel din Galaţi, are în jur de 50 de ani, iar până acum nu a obţinut decât câştiguri mici, cel mai des cu trei numere.

Bărbatul a spus că joacă la Loto de peste 20 de ani, a avut întotdeauna pe bilete aceleaşi trei variante şi o variantă la Noroc, iar “numerele au semnificaţie personală”, a precizat Loteria Română, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii Loteriei au mai arătat că bărbatul a aflat chiar în seara de 14 iulie că este câştigătorul marelui premiu.
Valoarea câştigului este de 48.952.706,17 de lei, preţul biletului norocos fiind de 16,9 lei, a precizat Loteria Română.
Bărbatul a mai spus că nu s-a hotărât încă ce va face cu banii, dar că “va continua să joace şi îşi propune să fie cumpătat”.

Câştigătorul nu a dorit să-şi facă publică identitatea şi le-a transmis celorlalţi jucători următorul mesaj: “Fiţi perseverenţi, jucaţi mereu! Cred că asta e cheia succesului”, a precizat sursa citată.

Marele premiul la Loto 6/49, de peste 11 milioane de euro, a fost câştigat duminică, numerele câştigătoare 22, 49, 18, 7, 47 şi 6 fiind pe un bilet înregistrat la agenţia 17-005din Galaţi, completat cu trei variante simple şi o variantă Noroc, pentru care jucătorul a plătit 16,9 lei.

“Toate cele trei variante jucate s-au dovedit a fi câştigatoare. În afară de premiul de categoaria I, jucătorul norocos a obţinut câştiguri şi cu celelalte două variante, şi anume un premiu de categoria a III-a în valoare de 817,41 lei şi un premiu de categoria a IV-a în valoare de 30 lei”, a precizat Loteria Română.

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU