27.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024 - 16:55
No menu items!

Călin Georgescu: România este condusă de marile corporații, de sistemul neoliberal, în care totul este la nivel de consum.VIDEO

spot_img

Membru al Clubului de la Roma, Călin Georgescu a vorbi într-un interviu în Diaspora, despre România

Calin Georgescu_SZ

Călin Georgescu, membru al Clubului de la Roma și preşedintele Centrului European de Cercetare de pe lângă Clubul de la Roma, a vorbit, săptămâna trecută, în cadrul unui interviu acordat Diaspora TV, citat de agenția de știri Romnewsmedia, despre România, despre economie civică, libertate, asumare și fericire, despre istorie, dar și despre nevoia de a prezenta o alternativă în cheie politică și spirituală.

Călin Georgescu are un „Proiect de Țară“ și l-a expus românilor din Diaspora, care îl privesc ca pe singurul proiect de țară propus în ultimii 25 de ani, care ar scoate România și Europa din criză.

Fost coordonator al proiectului Guvernului României de elaborare a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă, atât în 1999, cât şi în 2008, Călin Georgescu exprimă în cadrul proiectului ideea unei economii sustenabile și libere. Potrivit proiectului de țară, „dacă nu ținem cont de resursele naturale, România va avea foarte mult de suferit”.

„România este condusă de marile corporații, de sistemul neoliberal, în care totul este la nivel de consum. Vedeți, totul se consumă în România, nu se produce nimic cu valoare adăugată”, este de părere diplomatul.

Referindu-se la resursele naturale și la protejarea mediului, fostul secretar general al Ministerului Mediului spune că, „dacă tu îți vinzi lemnul din pădure ca buștean- n-ai făcut nimic”.

Călin Georgescu a vorbit și despre unitate și despre unire, ca eveniment istoric. „Fiecare țară a realizat ceva măreț în istorie, mare. România a realizat și ea un singur lucru- Unirea. Ideea centrală este cum unești un popor dezbinat. Dacă românii vor fi uniți, cu siguranță nu-i mai oprește nimeni în dezvoltarea lor”, a spus Călin Georgescu.

Fostul Senior Fellow în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare a explicat și viziunea sa despre Uniunea Europeană. „Uniunea Europeană este o instituție care-și apără propriile interese, și în special a celor care au fondat-o. Uniunea Europeană nu este o instituție care să te salveze pe tine din sărăcie, ca țară sau care să îți refacă nu știu ce intenții pe care tu le ai”, a spus Călin Georgescu.

În privința dezvoltării economice, diplomatul este de părere că „nu privatizarea, ci buna guvernanță este soluția de ridicare a unei țări”.

https://www.youtube.com/watch?v=L-tBI1zdvlA

Valeriu Motoc