8.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 3:54
No menu items!

Bunurile Tehnologica Radion, puse sub sechestru. Lucrarea de la Piața Charles de Gaulle, abandonată / GALERIE FOTO

spot_img

Piața Charles de Gaulle este una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală

Tehnologica Radion (2)

După ce a creat haos în trafic aproape două luni din cauza decopertării asfaltului și extragerii pietrei cubice de la Piața Charles de Gaulle și reasfaltarea zonei, muncitorii de la Tehnologica Radion, patronată de controversatul om de afaceri Theodor Berna, au abandonat lucrările.

Dacă săptămâna trecută erau câțiva oameni pe șantier, de două zile, niciun muncitor nu a mișcat utilajele și camioanele în zona Pieței Charles de Gaulle. Mai mult, mormane de pământ au fost abandonate pe trotuare, bretele și spațiile verzi. În plus, Tehnologica Radion nu a finalizat nici lucrările de asfaltare și semnalizare a sensului giratoriu de la Piața Charles de Gaulle, una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală.

La începutul lunii iulie, chiar dacă în intersecția din Piața Charles de Gaulle nu exista nicio groapă sau o crăpătură în asfalt, Tehnologia Radion a „paralizat” traficul în zona Pieței Charles de Gaulle pentru lucrări de reabilitare a sensului giratoriu, contract în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro parafat cu Administrația Străzilor pastorită de edilul Capitalei Sorin Oprescu.

Acum patru ani, firma lui Theodor Berna, Tehnologica Radion, a încasat aproximativ 18 milioane de euro pentru lucrări tot în zona Piața Charles de Gaulle.

Sechestru pe bunuri și conturi

Motivul abandonării lucrărilor din Charles de Gaulle și-a găsit explicația miercuri după-amiază, când reprezentanții Parchetului Cuții de Apel Ploiești au anunțat că procurorii au instituit sechestru asigurător pe toate conturile şi bunurile Tehnologica Radion, măsura fiind luată în dosarul în care Theodor Berna este arestat preventiv sub acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Astfel, potrivit oficialilor Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, procurorii care instrumentează dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu estimat la 100 de milioane de euro au instituit sechestru asigurător asupra tuturor conturilor şi bunurilor deţinute de SC Tehnologica Radion SRL şi de omul de afaceri Theodor Berna.

Măsura a fost luată în condiţiile în care Tehnologica Radion are calitatea de suspect în acest dosar, iar Theodor Berna este inculpat în cauză.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus măsuri asigurătorii constând în sechestru asupra bunurilor şi conturilor deţinute de SC Teloxim Con SRL, SC Temix Construct SRL şi SC Proiect Alfa Capital Construct SRL, firme care au şi ele calitatea de suspect în dosarul de evaziune fiscală şi spălăre de bani în care Theodor Berna este inculpat alături de alţi oameni de afaceri.

CITEȘTE ȘI: „Regele asfaltului” Theodor Berna, răsfățatul Primăriei Capitalei

Theodor Berna, care controlează companiile de construcţii Tehnologica Radion şi Teloxim Con, a fost arestat preventiv pe 19 august, de magistrații Tribunalului Prahova, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.

Sofia Marinescu