12.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:55
No menu items!

Bucureștenii, așteptați joi să doneze sânge în Parcul Herăstrău

spot_img

Persoanele care vor să doneze sânge pot veni joi în Parcul Regele Mihai I (fost Herăstrău), intrarea Charles de Gaulle, între orele 8:30 şi 13:30, la Centrul Mobil de Donare. Acţiunea are loc cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. În Capitală sunt 60 de spitale de stat şi private, dintre care 14 de urgenţă, lunar cererea de sânge fiind de trei ori mai mare decât cantitatea care poate fi oferită.

„Anul acesta, evenimentul are ca temă solidaritatea umană şi pentru asta le mulţumim persoanelor care vin constant să doneze şi care îi încurajează şi pe alţii să salveze vieţi. De asemenea, dorim să subliniem necesitatea donării de sânge, constant, tot timpul anului”, se arată într-un comunicat al Administraţia Spitalelor din București.

Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi Centrul de Transfuzii Sanguine Bucureşti sunt parteneri în campania de informare „N-avem sânge”, iar donatorii fideli primesc bilete la spectacolele şi piesele de teatru desfăşurate în instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Capitalei.

Alex Militaru