Brăila: Victimele unui accident rutier au câştigat în instanţă procesul cu Compania Naţională de Autostrăzi

Brăila: Victimele unui accident rutier au câştigat în instanţă procesul cu Compania Naţională de Autostrăzi
foto: ziarulactualitatea.ro
Brăila: Victimele unui accident rutier au câştigat în instanţă procesul cu Compania Naţională de Autostrăzi
foto: ziarulactualitatea.ro

Victimele unui accident rutier, produs în urmă cu trei ani pe drumul european E 584, când un copac pe jumătate putred s-a prăbuşit peste autoturismul în care se aflau, provocându-le răni grave, au câştigat în instanţă procesul cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Direcţia Regională Constanţa.

Familia din Brăila, tată, fiu şi bunică, a câştigat procesul şi a obţinut daune morale de 15.000 de lei, contravaloarea autoturismului distrus, precum şi contravaloarea serviciilor medicale, ceea ce reprezintă un precedent judiciar.

Avocatul victimelor, Lidia Nicol Dumitrescu, a convins instanţa că accidentul s-a produs din cauza unui copac pe jumătate putred care s-a prăbuşit peste autoturismul în care se aflau brăilenii.

Administratorul drumului naţional pe care s-a produs accidentul, respectiv CNADNR, a fost găsit răspunzător pentru trauma emoţională şi suferinţele fizice cauzate de accident.

Tribunalul Brăila a admis recursul civil formulat de membrii familiei Stoica, accidentaţi în septembrie 2010, şi au dispus obligarea pârâtei CNADNR la plata sumei de 7.484 lei, contravaloarea autoturismului avariat, peste 3.000 de lei contravaloarea serviciilor medicale acordate şi câte 5.000 de lei daune morale către victimele accidentului rutier.

A.V.

NICIUN COMENTARIU