Blaga gafează iar: CE critică Guvernul Ungureanu… adică Ponta, desigur

Vasile Blaga si Mihai Ungureanu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a gafat din nou, luni, vorbind despre criticile aduse de Comisia Europeană la adresa Guvernului, referindu-se la Cabinetul Ungureanu, pentru ca mai apoi să-și dea seama de greșeală și să se corecteze precizând că se referă la Cabinetul Ponta.

Doar astăzi în toată presa este publicată o scrisoare a Comisiei Europene din 7 aprilie în care Comisia sancţionează Guvernul Ungureanu pentru că viziunea lui asupra absorbţiei fondurilor europene pe 2010-2020 este nerealistă, spun dânşii. Este mai mult decât nerealistă, este lipsită de calitate şi nu ţine cont de nicio strategie pe care România o are într-un fel sau altul în absorbţia fondurilor europene… Guvernul Ponta, desigur.

Vasile Blaga
președintele PDL
22 aprilie 2013

Liderul democrat-liberal aa mai comis o greșeală de exprimare, în luna decembrie a anului trecut, după alegeriile parlamentare. Preşedintele PDL spus atunci că scorul obţinut de ARD a fost unul „obţinut în condiţii speciale”, pentru că „a dus cea mai cumplită campanie de mistificare”. O persoană din stafful de partid, aflat în spatele său, l-a corectat însă.

ARD a dus cea mai cumplită campanie de mistificare, o campanie de manipulare ieşită din comun

Vasile Blaga
președinte PDL
9 decembrie 2012

Andrei Tudor

Foto Liviu Untaru

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a gafat din nou, luni, vorbind despre criticile aduse de Comisia Europeană la adresa Guvernului, referindu-se la Cabinetul Ungureanu, pentru ca mai apoi să-și dea seama de greșeală și să se corecteze precizând că se referă la Cabinetul Ponta.

Doar astăzi în toată presa este publicată o scrisoare a Comisiei Europene din 7 aprilie în care Comisia sancţionează Guvernul Ungureanu pentru că viziunea lui asupra absorbţiei fondurilor europene pe 2010-2020 este nerealistă, spun dânşii. Este mai mult decât nerealistă, este lipsită de calitate şi nu ţine cont de nicio strategie pe care România o are într-un fel sau altul în absorbţia fondurilor europene… Guvernul Ponta, desigur

 

Vasile Blaga
președintele PDL
22 aprilie 2013

Liderul democrat-liberal aa mai comis o greșeală de exprimare, în luna decembrie a anului trecut, după alegeriile parlamentare. Preşedintele PDL spus atunci că scorul obţinut de ARD a fost unul „obţinut în condiţii speciale”, pentru că „a dus cea mai cumplită campanie de mistificare”. O persoană din stafful de partid, aflat în spatele său, l-a corectat însă.

ARD a dus cea mai cumplită campanie de mistificare, o campanie de manipulare ieşită din comun

Vasile Blaga
președinte PDL
9 decembrie 2012

 

Andrei Tudor

NICIUN COMENTARIU