Blaga despre Udrea: Este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL

Udrea_SZ

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că s-a aşteptat ca Elena Udrea “să fie mult mai aproape de partid, mult mai muncitoare – de exemplu la dezbaterea bugetului, unde a făcut figuraţie câteva minute” şi a arătat că aceasta “iese în faţă” doar cu afirmaţii privind PDL “care îi fac rău ei”.

Blaga a fost întrebat cum comentează faptul că Elena Udrea a spus despre competiţia internă din PDL că este “un exerciţiu de imagine ratat”.

Eu cred că iese (Elena Udrea – n.r.) în faţă doar cu astfel de declaraţii care îi fac rău ei în primul rând – adică, a nu ţine cont şi a nu-i respecta pe cei 130.000 de colegi care deja au votat (pentru candidatul PDL la prezidenţiale – n.r.) din 185.000  – şi discutăm doar de cei care îndeplineau condiţiile cerute de Colegiul Director Naţional, adică aveau cotizaţia la zi plătită acum două luni de zile când a început competiţia. Deci, nu poţi să fii de acord cu această tratare nelalocul ei a colegilor de partid.

Vasile Blaga

președinte PDL

Vasile Blaga a mai spus că Elena Udrea “este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL”.

De altfel, m-aş fi aşteptat ca ea să fie mult mai aproape de partid, mult mai muncitoare, de exemplu la dezbaterea bugetului, unde a făcut figuraţie câteva minute şi atunci sigur că aş fi apreciat lucrurile astea. Dar eu cred că ea mai mult cu sufletul este în altă parte decât în PDL.

Vasile Blaga

președinte PDL

Blaga a mai fost întrebat de jurnaliști dacă a mai discutat în ultima perioadă cu Elena Udrea şi dacă declaraţiile acesteia prejudiciază imaginea partidului. “Am avut o discuţie cu domnia sa, la cererea domniei sale, înainte de a începe competiţia internă în partid, când a dorit să candideze, dar şi-a evaluat şansele şi probabil că a bătut în retragere din cauza asta. În rest, toate la timpul lor! Vin sărbătorile şi trebuie să fim pozitivi, nu?”, a răspuns Blaga.

R.D.

NICIUN COMENTARIU