BERD ar putea finanţa energia eoliană în România

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat printr-un comunicat că analizează acordarea unui împrumut de 46,6 milioane de euro pentru a face funcțional parcul eolian Crucea din Dobrogea. Acest proiect aparține Generacion Eolica Dacia,  o companie înregistrată în România, deţinută integral de Generacion Eolica Internacional, subsidiară a companiei spaniole Grupo Empresarial Enhol.

Această companie a înfiinţat, în perioada 1998-2011, 22 de parcuri eoliene cu o capacitate totală de peste 532 megawaţi în Spania, Bulgaria, Polonia, India şi Chile şi are în portofoliu parcuri energetice cu o capacitate cumulată de 1 220 de megawaţi, din care 520 de megawaţi în ţări est-europene.

Conducerea BERD va discuta aprobarea finanţării pentru proiectul din Dobrogea al companiei la jumătatea lunii decembrie.

Valoarea totală a proiectului este de 69,8 milioane de euro. Capacitatea iniţială a complexului eolian va fi de 40 de megawaţi. Ulterior, va ajunge la o capacitate de 100 de megawaţi şi urmează să fie finliazat în ultima parte a anului 2013.

Proiectul va susţine România în creşterea capacităţii de energie regenerabilă, pentru respectarea cotelor de energie verde stabilite la nivelul Uniunii Europene.

Potrivit acestor cote, România trebuie să majoreze ponderea energiei regenerabile în totalul producţiei de electricitate de la 3% în prezent la 20%, până în 2020.

Capacitatea energetică a României a crescut vertiginos din 2009, când randamentul parcului funcţional de energie eoliană era sub 20 de megawaţi, a crescut şi a ajuns la aproape 1 000 de megawaţi până la finalul lui 2011, potrivit Asociaţiei române pentru energia eoliană.

Mai mult de jumătate din capacitatea instalată de energie eoliană se află în Dobrogea, în apropiere de litoralul Mării Negre. Acest parc eolian este cel mai mare din Europa şi a fost construit de întreprinderea cehă CEZ.

Conform studiului guvernamental Etape de parcurs, producţia energetică a României era în 2010 de aproximativ 65 de terrawaţi/oră.(S.S.)

NICIUN COMENTARIU