Bercea Mondial, scandal la instanță: Băsescu a vrut să nu mai vorbesc despre sacii de bani

Magistrații au amânat pentru joi judecarea contestațiilor formulate de interlop și de fiica sa în dosarul în care sunt acuzați că ar fi încercat să mituiască un gardian de la Penitenciarul Colibași

Bercea Mondial_SZ

Interlopul Sandu Anghel, mai cunoscut drept Bercea Mondial, a acuzat, marți, la Curtea de Apel Pitești, autoritățile de abuzuri și a susținut că arestarea fiicei sale, Izaura, și noul dosar de corupție sunt consecințele unei înscenări.

Magistrații Curții de Apel Pitești au admis marți amânarea judecării contestațiilor formulate de Bercea și de fiica sa față de măsurile preventive dispuse de Tribunalul Argeș în dosarul mituirii unui agent de la Penitenciarul Colibași.

Amânarea a fost admisă în baza unei cereri depuse la dosarul cauzei de avocatul ales al celor doi, care motiva că nu se poate prezenta la proces mai devreme de ora 15.00. După ce inculpații au refuzat să fie reprezentați de un avocat din oficiu, instanța a stabilit un nou termen pentru joi, 25 septembrie, la ora 8.30.

Izaura și Sandu Anghel au afirmat, după ieșirea din sala de judecată, că au încercat în ultimele două luni să depună un denunț împotriva agentului de penitenciar care i-a acuzat că au încercat să-l mituiască, dar au fost împiedicați să facă acest lucru. Mai mult, în fața instanței, Bercea Mondial a spus că este arestat politic.

Eu sunt arestat politic. Pentru sacii de euro pe care i-am dus în port la Constanța nu mi-au dat mandat și acum îmi dau mandat pentru asta. (…)Băsescu a vrut să nu mai vorbesc despre sacii de bani“, a susținut Sandu Anghel.

Tribunalul Argeș a dispus, pe 18 septembrie, luarea măsurii arestului la domiciliu în cazul Izaurei Anghel, într-un dosar privind infracțiuni de cumpărare de influență și dare de mită. Instanța a admis, în același dosar, propunerea Parchetului Tribunalului Argeș privind arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a lui Sandu Anghel, care deja execută o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Colibași.

Lucian Mera

NICIUN COMENTARIU